Ce se întâmplă dacă bei vin sau bere înainte de culcare?

| 30 iul, 2014

Un pahar de băutură consumat înainte de culcare este un ajutor des folosit pentru somn, deoarece decompresia sistemului nervos central poate face ca o persoană să devină somnoroasă, însă procedând astfel nu este prea bine, avertizează profesorul Juergen Zulley, care predă psihologie biologică la Universitatea din Regensburg.

Un pahar — da, dar numai unul ! — cu bere sau vin înainte de a merge la culcare este îndestulător, susține expertul german, citat de DPA.

“Somnul nu este odihnitor dacă se va consuma mai mult decât atât, pentru că organismul, în loc să se odihnească este epuizat de alcool”, explică el. “Acest lucru perturbă reglarea fazelor de somn profund și de somn cu vise, putând să apară stări de transpirație, bătăi rapide ale inimii și treziri frecvente”.

Problema nu este numai aceasta. Un pahar de băutură înainte de somn, în fiecare zi, poate duce la dependență, a adăugat Zulley.

Trăgând la măsea seara se poate ajunge la insomnie, altfel o afecțiune destul de comună, scrie DPA.

 


CITEȘTE ȘI: Culoarea ochilor spune MAI MULTE despre tine decât ţi-ai putea da seama. Iată cele mai noi descoperiri!

 

 

“Din punct de vedere medical, unii spun că au insomnie dacă nu pot adormi, au tulburări ale somnului de cel puțin trei ori pe săptămână, timp de mai mult de o lună și suferă din cauza ei sau au o stare alterată a doua zi “, a menționat Peter Young, director al Departamentului de Medicina Somnului și Afecțiuni Neuromusculare al Spitalului Universitar din Muenster, Germania.

Înainte de a solicita asistență medicală, insomniacii ar trebui să încerce rezolvarea problemei pe cont propriu. Un stil de viață sănătos, cu obiceiuri sigure, cum ar fi să nu mănânce prea mult seara, poate fi de ajutor. De asemenea, există și câteva remedii domestice.

“Acestea pot fi cu siguranță eficiente, dar nu pentru toată lumea, unele putând să fie practicate judicios sau să fie controversate”, a subliniat Helene Schwarz, șefa unui grup de spijin pentru persoane cu probleme ale somnului de la spitalul de psihiatrie și neurologie Palatinat Hospital (Pfalzklinikum) din Klingenmuenster.

Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația, pot spori capacitatea de a dormi, prin atenuarea stresului, însă tehnicile de relaxare trebuie învațate și nu toată lumea poate să le stăpânească.

 

 

Sursă: doctorulzilei.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ