Ce se întâmplă dacă renunţăm pentru o lună la consumul de alcool

| 05 ian, 2014

Persoanele care renunţă la alcool timp de o lună au mai multe şanse de a reduce nivelul colesterolului, de a scăpa de kilogramele în plus, de a-şi îmbunătăţi calitatea somnului şi astfel îi oferă şi ficatului şansa de a se recupera după anumite excese.

Experţii în bolile hepatice au ignorat până de curând beneficiile abstinenţei în rândul consumatorilor moderaţi, concentrându-şi atenţia asupra problemelor celor care consumă alcool în mod frecvent.

Jurnalistul Andy Coghlan, de la publicaţia New Scientist, la iniţiativa căruia a fost realizată cercetarea, i-a convins pe nouă dintre colegii săi - care s-au descris ca fiind consumatori de alcool "normali" - să renunţe la a mai bea, în timp ce alţi patru colegi au fost de acord să continue să bea în mod controlat, informează dailymail.co.uk., conform Mediafax.

În medie, voluntarii care nu au consumat alcool aproximativ cinci săptămâni au slăbit circa un kilogram şi jumătate, iar nivelul colesterolului s-a redus cu 5 procente. De asemenea, nivelul glucozei din sânge a scăzut cu aproape o pătrime, indicând astfel o condiţie fizică mai bună.

Tututor participanţilor li s-au făcut teste de sânge la începutul şi la finalul perioadei în care au participat la acest studiu. Medicii de la Royal Free Hospital din Londra au constatat, în urma testelor hepatice care măsoară nivelul de grăsimi, că acesta a scăzut cu 15 procente, ceea ce înseamnă că ficatul şi-a ameliorat activitatea. În plus, voluntarii au dormit mai bine şi au fost mai activi la locul de muncă.

Ceea ce nu se cunoaşte încă este cât de repede "treaba bună poate fi anulată", a spus profesorul Rajiv Jalan, de la University College London, care a contribuit la realizarea studiului. Însă acesta a precizat că o perioadă de abstinenţă i-ar permite ficatului să "lupte mai bine cu viitoarele afecţiuni".

De asemenea, jurnalistul Andy Coghlan a spus: "Bineînţeles că este un mesaj greşit - că, dacă îi dai ficatului tău o lună de pauză, înseamnă că poţi exagera tot restul anului".

Tag-uri: alcool
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ