Ce se întâmplă dacă te dai cu vin roşu pe faţă. O să ai parte de o mare surpriză

| 07 noi, 2014

Vinul roşu este folosit în industria cosmetică datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi denumiţi polifenoli, care luptă împotriva radicalilor liberi, stimulează circulaţia şi cresc elasticitatea pielii, conferindu-i un aspect luminos şi tânăr.

Înainte de aplicarea măştii faciale, este importantă demachierea temeinică, apoi clătirea feţei şi gâtului cu apă călduţă. Ştergeţi apoi faţa şi gâtul cu un prosop moale.

Mască facială cu rodie, argilă, lapte de cocos, miere şi vin roşu

Rodia stimulează secreţia de colagen, argila exfoliază şi stimulează circulaţia, laptele de cocos catifelează pielea, iar mierea hidratează tenul.

Ingrediente: 1/4 rodie, 1 lingură de vin roşu, 3 linguri de argilă, 1 lingură de miere, 1/2 lingură lapte de cocos

Mod de preparare:

Zdrobiţi boabele de rodie. Puneţi argila într-un bol şi adăugaţi rodia, vinul roşu, mierea şi laptele de cocos. Amestecaţi ingredientele până ce obţineţi o pastă moale şi omogenă, pe care o aplicaţi pe faţă şi pe gât, evitând zona din jurul ochilor. După 15 minute, clătiţi faţa cu apă călduţă, apoi cu apă rece, pentru închiderea porilor. Tamponaţi apoi faţa cu un prosop curat şi aplicaţi o cremă hidratantă.

Mască facială cu ceai verde, iaurt, miere şi vin roşu

Ceaiul verde este de asemenea bogat în antioxidanţi, motiv pentru care această mască facială îşi va dubla efectul antiîmbătrânire. Mierea şi iaurtul calmează şi catifelează.

Ingrediente: 1 lingură ceai verde, 1 lingură vin roşu, 1 lingură de iaurt simplu, nedegresat şi probiotic, 2 linguri de miere

Mod de preparare:

Preparaţi o ceaşcă de ceai verde şi lăsaţi-l să se infuzeze câteva minute. Încălziţi mierea într-un pahar sau bol metalic, prin cufundarea într-un vas cu apă fierbinte sau câteva secunde la cuptorul cu microunde. Strecuraţi ceaiul şi amestecaţi-l cu vinul roşu, iaurtul şi mierea, până ce obţineţi o pastă moale şi omogenă. Aplicaţi masca în mod uniform, cu o spatulă de lemn, pe faţa curată şi pe gât, evitând zona ochilor. Relaxaţi-vă şi lăsaţi masca să îşi facă efectul timp de 10 – 15 minute. Clătiţi apoi faţa, alternând apa caldă cu apa rece, apoi tamponaţi faţa cu un prosop curat şi aplicaţi o cremă hidratantă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 noi, 2014
violeta
Oferte de lucru noi si pentru toti! Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ