Ce se întâmplă de fapt atunci când visezi
Te-ai intrebat vreodata ce se intampla cand visezi? La nivel fizic, sistemul nervos central intra intr-o stare activa, iar corpul si creierul au anumite reactii specifice. Din punct de vedere psihologic insa, lumea viselor ramane in continuare un mister pe care omenirea cauta sa il dezlege, pentru a intelege mai bine natura creierului, scrie divahair.ro
Visele sunt impresii vizuale, sonore si emotionale care au loc atunci cand dormim. De-a lungul istoriei, a existat o adevarata fascinatie fata de lumea misterioasa care ia nastere in timpul somnului. De exemplu, in Grecia Antica visele erau considerate o modalitate de a intra in legatura cu zeitatile. O alta conceptie stranie pe care o aveau grecii despre somn era ca o persoana adormea atunci cand creierul se umplea cu sange si se trezea atunci cand acesta se golea de sange. In secolul al XIX-lea filozofii considerau ca somnul incepea in momentul cand mintea era golita de ganduri stimulatoare.
Indiferent de explicatiile care au fost create pentru vise de-a lungul timpului, acestea reprezinta un proces biologic prea putin inteles chiar si in ziua de azi. Teoria care a dat startul unei oarecare intelegeri a acestui fenomen a fost formulata de Sigmund Freud, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Acesta a fost primul care a spus ca o componenta imensa a mintii noastre este subconstientul. Mintea noastra inregistreaza absolut tot, inclusiv dorinte si perceptii de care nici macar nu suntem constienti. Visele reprezinta modalitatea prin care creierul scoate la suprafata aceste aspecte ascunse pana si noua.
In general, daca stam si analizam ceea ce se petrece in viata noastra, putem gasi explicatii pentru aproape orice vis, indiferent cat de absurd pare. Exista si o serie de vise pe care toti oamenii le au. Cele mai mari temeri ale fiecarei persoane - frica de moarte, teama de a pierde ceva pretios, dorinta de a fugi de anumite probleme etc., explica de ce avem cosmaruri si de ce acestea sunt asemanatoare pentru multi dintre noi.
Ce se intampla atunci cand visezi?
In timpul somnului apar periodic schimbari fiziologice: pulsul ne creste usor, respiratia devine mai rapida, temperatura devine mai ridicata putin si undele creierului se schimba. Desi muschii principali ai corpului sunt blocati, ca sa nu incepem sa ne manifestam fizic atunci cand visam, tesuturile musculare din jurul gurii, al degetelor si al ochilor au spasme care acompaniaza activitatea sistemului nervos central.
Exista, de asemenea, si o stimulare de natura sexuala: barbatii au adesea erectii in timpul somnului, iar femeile devin mai lubrifiate. Acesta este doar un aspect fiziologic care are loc atunci cand dormim.
La un alt nivel, incep sa fie generate imagini, sunete si alte experiente senzoriale care exprima de fapt starile noastre emotionale din acel moment.
Iata care sunt etapele prin care trece creierul in timpul somnului si ce se intampla cand visezi:
Etapa 1: se activeaza sistemul nervos central (SNC). Drumul catre lumea viselor incepe cu cele mai vagi stari de somn. Activitatea creierului scade pana cand resimtim doar activitatea undelor delta. Nouazeci de minute mai tarziu incepe miscarea rapida a ochilor (MRO sau REM - rapid eye movement) si SNC-ul se porneste, cauzand schimbarile fiziologice mentionate mai sus.
Etapa 2: creierul incepe sa transmita semnale dintr-o zona aflata la baza sa, care ajung in regiunea numita "talamus". De aici, ele sunt transmise in cortexul cerebral - stratul exterior al creierului care se ocupa cu invatarea si gandirea. Aceasta informatie formata din semnale reprezinta un vis.
Etapa 3: este produs cortizol. Nici oamenii de stiinta nu sunt absolut siguri de ce are loc acest fenomen, insa sunt de parere ca este modalitatea creierului de a se curata. Acesta produce cantitati mari de cortizol, substanta chimica ce ajuta la consolidarea memoriilor. Visele simbolizeaza in general ceea ce este important pentru tine. Chiar daca il visezi pe tipul dragut de la cafenea si acest fapt nu pare foarte important, substratul consta in componenta sexuala a viselor. Cercetarile arata ca 12% dintre vise sunt de natura sexuala.
Etapa 4: creierul produce o substanta care paralizeaza muschii si nu iti permite sa reactionezi fizic la ceea ce visezi. Asadar, nu exista riscul sa il ataci pe iubitul tau in somn.
De ce tinem minte atat de putine vise?
Nu exista un raspuns sigur la aceasta intrebare, insa specialistii sunt de parere ca fenomenul are legatura cu intensitatea visului si cu apropierea temporala. Daca nu exista acel impact care sa ne faca sa retinem ce s-a intamplat cand visam, tendinta este sa uitam totul.
Visele sunt scurte la inceput si cresc progresiv ca durata. Cele mai timpurii dintre acestea dureaza cam 10 minute, iar spre dimineata devin mult mai lungi. Daca te trezesti in mod natural, inseamna ca in vis s-a petrecut ceva care te-a impresionat, poate chiar ceva dramatic. Majoritatea oamenilor insa, nu se trezeste astfel. In general, suntem conditionati sa ne trezim cu ajutorul alarmelor sau din cauza diferitelor zgomote din jur. De aceea, este foarte dificil sa tinem minte ceea ce se petrecea in visul pe care l-am intrerupt.
Chiar daca misterul perioadei de somn nu a fost inca descifrat si explicat in amanunt, exista cateva informatii despre ce se intampla atunci cand visezi. Acestea arata cat de fascinanta si complexa este mintea umana si cat de multe mai avem de invatat despre ea!