Ce se schimbă în Legea dării în plată, discutată astăzi în Comisia juridică din Camera Deputaţilor

| 31 mar, 09:09

Legea dării în plată a intrat pe ultima sută de metri. Astăzi va fi dezbătută de comisia juridică, iar pe 6 aprilie va fi dat şi votul final în Camera Deputaţilor.

Potrivit unei înţelegeri între PNL şi PSD, s-ar putea să mai apară însă modificări faţă de proiectul care a trecut de Senat.

Plafonul ar putea creste de la 150.000 la 250.000 de euro, iar programul Prima Casă ar putea să fie scos din proiect.

Iniţiatorul legii, liberalul Daniel Zamfir, insista însă că Prima casă să rămână în legea dării în plată. Altfel, s-ar crea discriminări, a spus deputatul la o emisiune TV.

„În situaţia în care un cetăţean cu Prima casă, după 10 ani nu poate plăti, pierde casa, iar statul îl urmăreşte prin ANAF pentru partea aceea de 50% pe care a plătit-o băncii pentru el. Şi atunci un cetăţean care a luat Prima casă va pierde şi casa, va fi urmărit şi de ANAF, iar un cetăţean care a luat un credit normal, ipotecar, odată ce a dat în plată casa i se stinge orice datorie către bancă. Şi atunci nu avem o categorie de cetăţeni discriminaţi? Eu vreau ca şi cei din programul Prima casă să fie protejaţi. Am să propun un amendament la această lege în care să specifice foarte clar ca prevederile prezentei legi nu anulează garanţia statului din programul Prima casă”, a declarat iniţiatorul legii, citat de stiripesurse.ro.

Darea în plată se va aplica şi debitorilor care au credite de nevoi personale cu ipotecă, indifferent dacă au fost contractate cu destinaţia de locuinţă ori au fost garantate cu imobile care au fost sau sunt folosite ca locuinţă, potrivit concluziilor de miercuri seară din Parlament

La discuţii au participat Daniel Zamfir, avocatul Gheorghe Piperea, vicepreşedintele PSD Viorel Ştefan, vicepreşedintele Comisiei Juridice Ioan Cupsa, Alin Iacob de la AURSF, Cătălin Voievozeanu de la GCCC si avocatul Alexandra Burada, scrie zf.ro.

“Legea se va aplică şi debitorului care a constituit ipoteca pe terenul pe care s-a construit/ar fi urmat să se construiască o casă, precum şi imobilele-teren sau construcţii puse în garanţie de terţi ori de membrii familiei debitorului principal. În genere, discuţia s-a concentrat pe ideea de locuinţa, dar a rezultat clar că legea are că scop nu debarasarea debitorului de un imobil, ci liberarea să şi a familiei sale (precum şi a fideiusorului) prin darea în plată de datoriile care l-ar putea covârşi toată viaţă în lipsă darii în plată”, afirmă avocatul Piperea, unul dintre susţinătorii legii.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ