Ce spun lideri ai PSD şi ALDE despre suspendarea lui Iohannis după refuzul de a o numi pe Shhaideh

| 27 dec, 14:46

Preşedintele ALDE Hunedoara a declarat că orice variată e posibilă, de la dizolvarea Parlamentului şi până la suspendarea preşedintelui, după ce Klaus Iohannis a respins nominalizarea lui Sevil Shhaideh în fruntea Guvernului. Mihai Chirica, vicepreşedintele PSD şi lider al organizaţiei de Iaşi, spune însă că refuzul preşedintelui de a o numi pe Sevil Shhaideh în funcţia de premier este un semn al luptei politice.

„Nu ştiu dacă e vreun român care face cât de cât analize politice care a mai crezut, după momentul amânării deciziei, că preşedintele o va mai numi pe Sevil Shhaideh premier. Era foarte clar că nu va face numirea. Sigur că această decizie este un dezavantaj pentru români în general, pentru că un Guvern e util, mai ales după nişte alegeri pe care le considerăm democratice, dar şi argumentele preşedintelui trebuie auzite. E adevărat că nominalizarea a surprins pe foarte multă lume, dar nu mă pot pronunţa asupra oportunităţii fiindcă nu cunosc dosarul doamnei, nu-i ştiu mapa. Deşi dacă ne uităm puţin în trecut, doamna a fost ministru, a mai avut demnităţi deci cineva i-a făcut totuşi mapa. Confuz”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Mircea Ioan Moloţ, preşedintele ALDE Hunedoara.

Moloţ nu poate anticipa o altă propunere şi nici nu ştie o altă variantă. Potrivit sursei citate, nu s-a discutat, sau nu are cunoştinţă, să se fi discutat despre varianta suspendării preşedintelui în această situaţie.

„Ne amintim că Liviu Dragnea a spus că este singura nominalizare. Politic vorbind se poate întâmpla orice, să fie demarată şi propunerea de suspendare a preşedintelui, dar şi iniţierea de dizolvare a Parlamentului. Nu mi-aş dori o astfel de situaţie, fiindcă noi ca ţară nu stăm pe roze, iar declanşarea unei crize politice ne-ar afunda şi mai mult pe noi ca ţară. Dar nu exclud nimic”, a spus Moloţ.

“Nu ştiu exact ce urmează. Acum sunt la Bucureşti, vom avea discuţii şi să vedem care va fi cea mai bună decizie luată în calcul pentru a nu exista o criză. Oricum, este o decizie personală a domnului Iohannis, fără să dea explicaţii nimănui, nu ştiu de ce a refuzat-o, dacă din motive personale sau de altă natură. Vor avea loc discuţii între ALDE şi PSD şi în cursul zilei de astăzi probabil că vom avea o decizie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marian Cucşa, preşedintele ALDE Timiş.

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, consideră că e nevoie ca partidul să fie unit şi să aibă o părere unitară. "Vom discuta la Bucureşti împreună cu domnul preşedinte Dragnea, care va fi decizia pe care o vom lua în perioada următoare, până atunci aşteptăm părerea oficială a partidului, după care ne vom pronunţa şi noi în teritoriu", a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Vicepreşedinte PSD: România nu e pregătită pentru suspendarea preşedintelui

Mihai Chirica, vicepreşedintele PSD şi lider al organizaţiei de Iaşi, a declarat că refuzul preşedintelui de a o numi pe Sevil Shhaideh în funcţia de premier este un semn al luptei politice, dar cu toate acestea ţara nu este pregătită pentru suspedarea şefului statului.

"Puteam să pun pariu că va refuza propunerea. Este vorba despre lupta politică. Nu ştiu care au fost motivele preşedintelui, în mod normal o astfel de decizie trebuia argumentată, dar probabil ca preşedintele a avut motivele sale, probabil că are mai multe informaţii decât avem noi", a declarat  Mihai Chirica, lider al organizaţiei PSD Iaşi şi vicepreşedinte la nivel naţional.

Întrebat dacă s-ar putea ajunge la o suspendare a preşedintelui, Mihai Chirica a declarat că "în acest moment România nu este pregătită pentru aşa ceva".

Totodată, Chirica şi-a menţinut declaraţia potrivit căreia nominalizarea lui Sevil Shhaideh nu era una potrivită. La scurt timp după ce preşedintele PSD Liviu Dragnea a anuţat numele premierului din partea PSD -ALDE, Chirica a afrmat că susţine orice decizie luată la nivel central, dar personal nu o consideră pe Sevil Shhaideh potrivită.

Tag-uri: alde, psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ