Ce spune avocatul Elenei Udrea despre condamnarea la 6 ani de închisoare
O pedeapsă „nedreaptă” și „nelegală”, spune Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, despre condamnare la șase ani de închisoare primită de clienta sa.
„E fără comentarii această sentință nedreaptă, nejustificată, neîntemeiată pe probe obținute legal. Nelegală pentru că au fost încălcate toate drepturile pe care le avea Elena Udrea în apărarea sa. Mă refer la faptul că a fost reținută o stare de fapt în decizia inițială de condamnare din fond. Ulterior noi am demonstrat și cu probe, au apărut și în spațiul public anumite aspecte care contrazic situația de atunci. E inexplicabil cum instanța de apel nu a ținut cont de toate aceste apărări”, a spus avocatul.
„Vă asigur că vor fi utilizate toate căile de atac pe care le prevede legea”, a spus el.
El a vorbit despre căi extraordinare de atac, cum ar fi revizuirea deciziei.
Avocatul spune desecretizarea protocoalelor încheiate de SRI cu parchete ar schimba situația de fapt și ar fi un motiv clar de revizuire a deciziei date astăzi de instanță. „Sunt în discuții alte documente pe care le veți afla și dvs la momentul potrivit”, a adăugat el.
Întrebat dacă Elena Udrea va revenit în țară, avocatul a spus că aceasta este „o chestiune personală” pe care nu vrea să o comenteze.
Elena Udrea a anunţat în 17 februarie că se află în Costa Rica, iar în aprilie ea anunţa că are statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica.
Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute pentru luare de mită și abuz în serviciu. Decizia este definitivă.
Fostul ministru fusese condamnat în primă instanță, în martie 2017, tot la șase ani de închisoare. În acelaşi dosar, fostul preşedinte al Federaţiei de Box, Rudel Obreja, a primit cinci ani de închisoare.
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.