Ce spune Cupru Min despre Wang Yan, declarat de SRI "pericol pentru siguranța națională"
Wang Yan, controversatul om de afaceri chinez căruia i-a fost retrasă cetățenia română în urmă cu câțiva ani, la solicitarea SRI, s-a prezentat la licitația Cupru Min pentru vânzarea întregii producții de concentrat de cupru, cu "toată documentația legală necesară, eliberată de autoritățile române", potrivit unui răspuns oferit de Cupru Min la solicitarea HotNews.ro.
Mai mult, "s-a legitimat cu pașaport chinezesc și cu permis de ședere temporară pe teritoriul României, valabil până la 11.11.2019". Reamintim că o investigație publicată pe tolo.ro arată că Wang Yan, căruia i s-a retras în 2014 cetățenia la cererea SRI, fiind considerat "pericol pentru siguranța națională", a obținut în octombrie 2017, pentru societatea Merlion Resources din Hong Kong, toată producția Cupru Min.
Tolo.ro a revenit marți cu un nou articol prin care arată că Ambasada Chinei a sprijinit Merlion Resources Holding, compania reprezentată de Wang Yan. Potrivit Tolo.ro, doar 5 cetățeni români și-au pierdut cetățenia din ianuarie 2010 și până azi: Olga Selezniova, Said Baaklini, Omar Hayssam, Kassem Hassan și Alexandru Ioan (Wang Yan). Wang Yan este singura persoană căreia i s-a retras cetățenia în ultimii 8 ani, pentru că ar fi săvârșit fapte care pun în pericol siguranța națională.
- Cupru Min, despre acest cetățean:
"Referitor la calitatea dlui Wang Yan menționăm că la data derulării licitației acesta a prezentat către Cupru Min toată documentația legală necesară, eliberată de autoritățile române, pentru reprezentarea Merlion Resources. Astfel, ofertantul i-a acordat mandat unic de reprezentare pentru licitație și deschiderea ofertelor. Mandatul i-a conferit dlui Wang Yan dreptul de a angaja patrimonial societatea din Hong Kong, în calitate de ofertant sau s-o reprezinte la procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului. Reprezentantul Merlion Resources s-a legitimat cu pașaport chinezesc și cu permis de ședere temporară pe teritoriul României, valabil până la 11.11.2019.
În privința celorlalte aspecte sesizate referitor la dl. Wang Yan, acestea nu sunt de competența CupruMin, ca urmare nu putem să ne pronunțăm asupra lor", se arată în răspunsul transmis la solicitarea HotNews.ro.
Legat de licitația în sine, care s-a finalizat cu vânzarea întregii producții de concentrat de cupru către Merlion Resources, compania reprezentată de Wang Yan, Cupru Min spune că a fost atribuit contractul în baza prețului cel mai bun.
La licitație au participat inițial companiile Merlion Resources Hong Kong, Red Metal, Trafigura PTE Singapore, Ronefer Voluntari și Glencore International Elveția.
Potrivit Cupru Min, după prima evaluare a ofertelor, comisia de licitație a decis descalificarea Glencore, din cauza neîndeplinirii prevederilor din documentația de atribuire. Comisia s-ar fi declarat nesatisfăcută de valoarea ofertelor și a solicitat, în două rânduri, îmbunătățirea acestora. La ultima depunere de oferte îmbunătățite, până în data 18.08.2017, evaluarea acestora s-a realizat în raport cu cotațiile bursiere din data de 01.08.2017 și cu conținuturile definite de către ofertanți, pentru o cantitate licitată de 80.000 tone concentrat de cupru, mai arată Cupru Min.
În urma evaluării, comisia de licitație a constatat că prețul cel mai bun îl oferă Merlion Resources, 1.139,31 USD/tonă concentrat cupru uscat. Ca urmare, compania din Hong Kong a fost declarată câștigătoare a licitației. Cumpărătorul Merlion Resources Holdings a depus ulterior, în contul Cupru Min, 5 milioane dolari, respectiv contravaloarea unei cantități de concentrat de cupru, livrabilă într-o lună. Livrarea a început în data de 25.10.2017, mai precizează Cupru Min.
"Prin noul contract, cumpărătorul Merlion Resources s-a obligat la plăți anticipate pentru cantitatea de marfă livrată. Întrucât plata în avans a concentratului de cupru se face 100% la cantitatea livrată, aceasta constituie, de facto, garanția financiară a contractului. Astfel, cumpărătorul poate plăti anticipat cantități mai mari de concentrat de cupru, fără să aibă restricții de livrare lunară, în raport cu garanția constituită. Merlion Resources se obligă, sub sancțiunea încetării contractului, să preia o cantitate minimă lunară, în valoare de 5 mil. USD. Ca urmare, întrucât cumpărătorul plătește marfa anticipat și livrarea se face doar după achitarea integrală a cantității, Cupru Min încasează suplimentar cca. 5 mil. USD anual, comparativ cu vechiul contract", mai susține Cupru Min.
Ulterior, licitația a fost contestată în instanță de către unul dintre perdanți, Ronefer Voluntari, însă Cupru Min a câștigat la Tribunalul Ilfov.
Numele lui Wang Yan apare și în investigația lui Cătălin Tolontan privind o rețea de prostituție care în 2005 exploata minore, fiind invocate inclusiv fimări cu polițiști români care făceau sex. În 2009 DIICOT a închis un caz disjuns, fără ca Wang Yan sau ofițerii români din acest dosar să fie trimiși în instanță.
Wang Yang era denumit în stenogramele DIICOT ”Senatorul”.
În 1999, Wang Yan a primit cetățenia română sub numele de Alexandru Ioan.
SRI a cerut în 2012 retragerea cetățeniei lui „Alexandru Ioan, pe numele anterior Wang Yan, în temeiul articolului 32 alin (1) din Legea nr. 21/1991, care prevede retragerea cetățeniei pentru ”.
În 2013, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie dispune retragerea cetățeniei.
În 2017, însă, Wang Yan revine la București, în calitate de cetățean chinez, locuind în prezent în București, și câstigă licitația organizată de societatea strategică Cupru Min prin Merlion Resources, un trader din Hong Kong pe care îl reprezintă.
Cupru Min este o societate comercială ce are ca acționar unic statul român, prin Ministerul Economiei. Cupru Min deține 60% din rezervele de cupru ale țării.