Ce spune legea norvegiană în privinţa luării copiilor din familie. EXCLUSIV

Cazul familiei Bodnariu aduce în actualitatea românească o problemă sensibilă: copiii şi educarea lor. Cu cât atitudinea faţă de creşterea copiilor este mai diferită, cu atât dezbateree este mai aprinsă. Probabil cu greu s-ar găsi diferenţe mai mari de atitudine faţă de creşterea copiilor decât între norvegieni şi români.

S-a discutat despre faptul că în Norvegia ţi se poate lua copilul de acasă pentru o simplă suspiciune de abuz împotriva lui, pentru o încruntătură, pentru orice motiv care, în ultimă instanţă, poate fi inventat de un rău-voitor anonim. Dacă cercetărm puţin legislaţia în domeniu, observăm că lucrurile sunt ceva mai nuanţate.

În Norvegia, domeniul protecţiei copilului este guvernat de Legea Bunăstării Copilului (Child Welfare Act). Această lege, al cărei scop este protejarea copiilor care au nevoie de ajutor din cauza condiţiilor de acasă sau din alte motive, prevede inclusiv măsurile care se pot lua pentru a scoate copilul din situaţiile care îi afectează viaţa. Cu alte cuvinte, inclusiv condiţiile în care se poate dispune luarea copilului de lângă părinţi şi mutarea lui la altă familie (cazul Bodnariu).

Numai că scoaterea copilului din familie este o decizie care se ia după ce o serie de alte măsuri au eşuat. De asemenea, încredinţarea copiilor către altă familie se face în urma unui şir de paşi legali, care trebuie urmaţi strict.

În continuare, vom face o scurtă trecere prin legea-cadru şi legislaţia subsecventă.

- Scopul legii este de a asigura asistenţa şi îngrijirile necesare copiilor şi tinerilor care trăiesc în condiţii care le pot pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea (Secţiunea 1-1)

- Aplicarea legii se face de către municipalitate, cu excepţia părţilor atribuite guvernului central (Secţiunea 2-1)

- Fiecare municipalitate va avea o Direcţie pentru Bunăstarea Copilului. De asemenea, municipalităţile pot (dar nu e obligatoriu) să aleagă un consiliu care să se ocuope de aplicarea legii (Secţiunea 2-1)

- Organizarea autorităţilor guvernamentale în domeniu este structurată pe patru nivele: central, regional, provincial şi local (Secţiunea 2-2)

- Municipalitatea monitorizează îndeaproape condiţiile în care trăesc copiii şi este responsabilă de asigurarea măsurilor care să prevină neglijarea copiilor sau apariţia problemelor de comportament (Secţiunea 3-1)

- Serviciul pentru Bunăstarea Copilului din cadrul municipalităţii are responsabilitatea de a afla cât mai repede dacă un copil se confruntă cu probleme sociale, emoţionale, de comportament sau dacă este neglijat, astfel încât să poată lua măsuri corespunzătoare (Secţiunea 3-1)

- Serviciul pentru Bunăstarea Copilului pregăteşte un plan pentru copiii care au nevoie de ajutor pe termen lung (Secţiunea 3-2a)

Citeşte şi: Reacţia MAE în cazul Bodnariu

Măsuri speciale

- Serviciul pentru Bunăstarea Copilului va exmina cât mai repede posibil, cel mai târziu într-o săptămână de la primire, raportartele pe care le primeşte şi stabileşte dacă se va face o investigaţie pe baza lor, conform Secţiunii 4-3 (Secţiunea 4-2)

- Dacă există motive rezonabile de a crede că circumstanţele situaţiei pot necesita măsuri, Serviciul pentru Bunăstarea Copilului va investiga cazul cât mai repede (Secţiunea 4-3)

- Angajaţii Serviciului pentru Bunăstarea Copilului pot cere să vorbească doar cu copilul, într-o cameră separată. Dacă există suspiciunea că este suspus unor rele tratamente, Serviciul pentru Bunăstarea Copilului poate decide internarea lui în spital pentru examinare (Secţiunea 4-3)

- Când copilul are nevoie de asistenţă, din cauza condiţiilor de acasă sau din alte motive, Serviciul pentru Bunăstarea Copilului va lua măsuri pentru a ajuta copilul şi familia, prin oferirea unei persoane de ajutor, prin asigurarea unui loc la grădiniţă pentru copil, sau prin asigurarea unui domiciliu de răgaz ori a unui astfel de spaţiu acasă, sau prin cazarea la un centru pentru părinţi şi copii, sau prin alte măsuri de ajutor parental. Serviciul pentru Bunăstarea Copilului va lua, de asemenea, măsuri care să încurajeze copilul să ia parte la activităţi de relaxare sau măsuri  care să asigure copilului training, sau un loc de muncă, sau oportunitatea  de a trăi într-un alt domiciliu. Serviciul pentru Bunăstarea Copilului poate plasa sub supervizare casa copilului, prin desemnarea unui supervizor pentru copil. Serviciul pentru Bunăstarea Copilului poate, de asemenea, asigura asistenţă pentru copil sub forma unui ajutor financiar (Secţiunea 4-4, Paragraful 2)

- Comitetul Provincial de Bunăstare Socială poate emite, dacă este necesar, un ordin pentru aplicarea măsurii de a duce copilul la grădiniţă sau într-un centru de zi (Secţiunea 4-4, Paragraful 4)

- Când condiţiile de la Secţiunea 4-4, Paragraful 2, sunt îndeplinite, dar nevoile copilului nu pot fi împlinite, Serviciul pentru Bunăstarea Copilului poate aranja un loc pentru copil într-o casă de ocrotire (foster home) sau un centru pentru minori. Dacă se prevede posibilitatea ca părinţii să nu poată avea grijă de copii pentru o perioadă mai lungă de timp, se ia în considerare plasarea imediată a copilului în grija altcuiva, potrivit Secţiunii 4-12, Paragraful 1, decât să se prescrie plasarea voluntară potrivit acestei Secţiuni (Secţiunea 4-4, Paragraful 5)

- Dacă există riscul ca un copil să sufere un rău material rămânând acasă, şeful autorităţii de Bunăstare a copilului sau autoritatea de justiţie pot elibera imediat un ordin de luare în grijă, fără consimţământul părinţilor. (...) Dacă a fost emis ordinul de luare în grijă, se va trimite cât mai repede posibil un formular prezentând cazul către Comitetul Provincial de Bunăstare Socială, cel mai târziu în şase săptămâni. Dacă formularul nu a fost trimis în termenul prevăzut de lege, îşi pierde valabilitatea (Secţiunea 4-6)

- Un ordin de plasare în grijă se emite:

a) dacă există deficienţe severe în îngrijirea de zi cu zi a copilului sau în asigurarea siguranţei potrivit vârstei şi nivelului său de dezvoltare

b) dacă părinţii nu asigură tratament adecvat pentru copilul bolnav, cu dizabiltăţi sau nevoi speciale

c) dacă un copil este rău tratat sau este victima unor abuzuri grave acasă

d) dacă există o probabilitate foarte mare ca sănătatea copilului sau dezvoltarea lui să fie serios afectate pentru că părinţii nu sunt capabili de responsabilitate în cazul copiilor.

Ordinul de plasare în grijă se emite de către Comitetul Provincial de Bunăstare Socială pe baza prevederilor de la Secţiunea 7 (Reguli de procedură pentru Comitetul Provincial de Bunăstare Socială – n.red.) (Secţiunea 4-12)

- Copiii luaţi de acasă au dreptul să se întâlnească cu părinţii lor, dar Comitetul poate decide, dacă este în interesul copilului, să interzică accesul părinţilor. Celelalte rude ale copilului pot cere să aibă drept de vizită, dacă părinţii acestuia sunt morţi sau dacă părinţilor li s-a interzis accesul la copil (Secţiunea 4-19)

- Casă de ocrotire înseamnă o casă privată care acceptă copii spre ocrotire pe baza unei decizii a Serviciului de Bunăstare a Copilului. Părinţii de ocrotire trebuie să fie capabili să ofere condiţii bune copilului luat în îngrijire (Secţiunea 4-22)

- Drepturile copilului în timpul anchetei. Copilul care a împlinit 7 ani, precum şi copilul mai mic, care este capabil să-şi formeze propria opinie, vor primji informaţii şi li se va da ocazia să-şi declare opinia înainte de a fi luată o decizie care îi priveşte. Acestor opinii li se va acorda importanţa cuvenită în acord cu vârsta şi gradul lor de maturitate (Secţiunea 6-3)

- Fără a neglija datoria confidenţialităţii, autorităţile publice vor informa din proprie iniţiativă Serviciul de Bunăstare a Copilului de cazurile în care au bănuieli că un copil este rău tratat acasă, este victimă a neglijării sau prezintă probleme serioase de comportament (Secţiunea 6-4)

Legea este, bineînţeles, mai lungă. Ne-am concentrat să traducem acele paragrafe şi articole care fac trimitere la cazul Bodnariu.

Citeşte şi: REACŢIA Ambasadei Norvegiei în România în legătură cu situaţia familiei Bodnariu