Ce trebuie să faceţi ca să trăiţi mai mult. Cercetătorii spun că soluţia este la îndemâna oricui
Un nivel scăzut de stres a fost mereu asociat cu o viaţă îndelungată şi fericită, dar acum cercetătorii cred că acest mod de trai este la îndemâna oricum, pentru că nu depinde de factori externi.
Potrivit unui grup de cercetători din New York, oricine îşi poate reduce nivelul de stres dacă este mai indulgent cu sine însuşi.
Persoanele care manifestă compasiune faţă de ele trăiesc mai mult, sunt mai fericite şi mai sănătoase, spun experţii de la Universitatea Brandeis.
Aceste persoane nu se învinovăţesc pentru probleme care nu ţin de ele, ci de factori externi.
Cercetătorii au realizat un experiment pe 41 de adulţi sănătoşi, care au fost supuşi unor factori de disconfort, nivelul lor de stres fiind măsurat înainte şi la două zile după test.
Cei care erau mai indulgenţi cu ei înşişi aveau un nivel scăzut de stres. În mod surprinzător, cei care aveau tendinţa să se judece aspru pentru orice greşeală erau mai stresaţi la două zile după experiment decât în prima zi.
Asta înseamnă că nivelul lor de stres a crescut în timp în loc să scadă. De aceea, în cazul lor riscul apariţiei unor probleme de sănătate este mai mare.
Stresul este asociat cu boli grave, precum cancerul, Alzheimer sau boli cardiace. Rezultatul cercetării a fost publicat în revista Brain, Behaviour and Immunity.
Sursa: The Independent