Cea mai bună scuză pentru a obţine o zi liberă la serviciu. Ce boală este mai credibilă?

| 04 ian, 13:23

Dacă te gândeşti la ce scuză să îi spui şefului tău data viitoare când vrei să îţi iei o zi liberă de la birou, un grup de cercetători are răspunsul.

Potrivit studiului, doar unul din cinci şefi consideră că durerea de cap este un motiv suficient de bun pentru a lipsi de la muncă.

Potrivit The Telegraph, nici durerile de spate, accidentele minore sau intervenţiile chirurgicale nu sunt luate în serios de către şefi, având în vedere că doar 37% dintre ei consideră aceste scuze suficient de importante pentru a lipsi de la muncă, conform descopera.ro.

În cadrul studiului au fost analizate părerile a 1.000 de directori de companii cu privire la concediile medicale luate de angajaţi. Rezultatele arată că răceala este scuza cea mai bună în raport cu credibilitatea pe care o acordă şefii.
Aceasta a fost votată de 41% dintre participanţii la cercetare. 

De partea cealaltă, analiza făcută asupra angajaţilor, arată că 7% dintre aceştia îşi mint şefii atunci când invocă durerile, numai pentru a obţine o zi liberă. Totuşi, cele mai frecvente minciuni sunt cele legate de stres, depresie şi anxietate, afecţiuni folosite ca pretext de peste 40% dintre angajaţi.

Tag-uri: boala, invoire, zi libera
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ