Cea mai rapidă vieţuitoare din lume. Trăieşte şi în România

| 15 aug, 2014

Cea mai rapida vietuitoare. În mod cumva previzibil, cea mai iute vietate din prezent este o pasăre. Mai precis o specie de pasăre de pradă. Este vorba de şoimul călător (Falco peregrinus) a treia specie de şoim ca mărime din lume după şoimul polar (Falco rusticolus) şi şoimul dunărean (Falco cherrug).

Cea mai rapida vietuitoare. Şoimul călător este o pasăre de dimensiuni medii, cu o lungime corporală cuprinsă între 34-58 centimetri, o anvergură de 74-120 centimetri şi o greutate cuprinsă între 330-1.400 grame. La fel ca în cazul tuturor speciilor de şoimi, femelele sunt mai mari şi mai puternice decât masculii. Şoimul călător este cu siguranţă cea mai răspândită specie de pasăre de pradă din lume, cele 17 subspecii catalogate de ornitologi fiind întâlnite pe toată suprafaţa Terrei cu excepţia oceanelor, Noii Zeelande şi Antarcticii.

Şoimul călător este o specie rar clocitoare şi în România unde trăieşte îndeosebi în zonele stâncoase din Munţii Apuseni şi Carpaţii Meridionali. Pe timpul iernii, la noi în ţară se observă mai multe exemplare aflate în migraţie. Şoimul călător vânează în proporţie de 99% doar păsări între care preferă porumbeii, guguştiucii, raţele, potârnichile, prepeliţele, fazanii, ciorile şi numeroase alte specii de păsări de apă şi păsări cântătoare precum graurii. Şoimul călător îşi doboară prăzile lovindu-le cu ghearele posterioare în timp ce se aruncă asupra loc în picaje care ating cele mai mari viteze înregistrate la vreun reprezentant al Regnului Animal. Conform unor experimente făcute de specialişti din cadrul National Geographic, cea mai mare viteză înregistrată la un şoim călător care cobora în picaj a fost de 389 kilometri pe oră, dar specialiştii susţin că această pasăre poate atinge viteze chiar mai mari.

În timpul atacului, păsările lovite de şoimi în cap sau coloana vertebrală la astfel de viteze, mor instantaneu fără ca măcar să-şi observe inamicul.

Pentru a rezista la forţele gravitaţionale care apar la aceste viteze uluitoare, organismul şoimilor călători a dobândit de-a lungul timpului o serie de adaptări speciale. Astfel, şoimul călător are cele mai dure şi mai tari pene între toate păsările din lume, secreţiile sale lacrimale sunt extrem de dense pentru ca forţa de fricţiune a aerului să nu-i afecteze ochiul. Şoimii călători au în nări o mică formaţiune cornoasă de formă conică al cărei rol este acela de a împiedica aerul să-i intre direct în plămâni când pasărea plonjează la asemenea viteze.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ