Cea mai tânără persoană cu doctorat din LUME, intrat în Cartea Recordurilor

| 14 mar, 2014

India are, cu siguranță, mulți oameni uimitori, chiar dacă se confruntă cu grave probleme sociale , iar existența a milioane de locuitori este o continuă luptă în fiecare zi.

Într-o țară în care extrem de multe persoane aspiră la un loc în Cartea Recordurilor, Aman Rehman a reușit să facă parte din această comunitate a oamenilor care se autodepășesc fără prea mult efort.

Adolescentul în vârstă de 13 ani este profesor de la vârsta de 8 ani și le predă locuitorilor din Dehradun animații pe calculator. Ba mai mult, datorită capacității sale, puștiul a primit chiar și o diplomă de doctorat, devenind cea mai tânără persoană din lume care este absolvent de doctorat, chiar dacă este un titlu onorific.

Deși era doar un copil, Aman participa la cursurile profesorului său, iar atunci când acesta a lipsit de la școală, Aman s-a dus la tablă și a început să le predea cursanților lecții despre animații, stând pe un scaun, pentru a putea scrie.

Cursanții nu au fost deranjați de vârsta lui Aman și l-au acceptat drept profesor, deoarece au observat cât de inteligent este.

Astfel a început să fie lector cu drepturi depline, deși părinții erau reticenți de posibilitatea copilului lor, scrie yahoo.ro. Acum sunt extrem de mândri de fiul lor, mai ales că mulți oameni îl compară cu Bill Gates și îl consideră un mic geniu.

După ce împlinește 18 ani, Aman vrea să meargă la Universitatea Walt Disney, unde să-și aprofundeze cunoștințele despre animație și să își ia o diplomă, apoi să se întoarcă în India și să îi învețe pe studenții săraci ce a învățat el la celebra universitate, totul fiind gratis.

Tag-uri: doctorat, India, profesor
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ