CEDO, lovitură pentru România, privind condamnările pentru închisorile CIA

| 11 oct, 13:44

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins marţi apelurile Lituaniei şi României împotriva condamnărilor pronunţate de instanţa europeană în luna mai pentru participarea la programul închisorilor secrete al CIA, relatează AFP.

Curtea s-a pronunțat deja în favoarea prizonierilor de la baza Guantanamo, Abd al-Rahim al-Nachiri (împotriva României ) și Abou Zoubaida (împotriva Lituaniei), care au afirmat că au fost ținuți prizonieri în închisori secrete în aceste țări între anii 2004 și 2006 și că au suferit varii forme de violență morală și fizică.

Nici Bucureștiul, nici Vilnius nu au admis existența închisorilor secrete pe teritoriile lor și ambele țări au făcut apel, dar judecătorii europeni au decis în unanimitate să respingă apelul. ”Curtea a concluzionat că Lituania a adăpostit o închisoare secretă a CIA între februarie 2005 și martie 2006, că domnul Ziubaida a fost reținut acolo și că autoritățile au știut că CIA îi va aplica un tratament contrar convenției” europene pentru drepturile omului, notează din nou CEDO.

CEDO recomandă autorităților lituaniene să conducă o investigație cât mai curând posibil și să îi pedepsească pe cei responsabili, dacă e necesar. De asemenea, a condamnat Lituania la plata a 100.000 de euro reclamantului, și 30.000 de euro pentru cheltuielile legale. Curtea de la Strasbourg a ajuns la aceleași concluzii în cazul lui Abd al-Rahim al-Nachiri și al României, țara noastră fiind nevoită să plătească 100.000 de euro reclamantului.

România și Lituania au fost condamnate joi de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în dosarul închisorilor secrete ale CIA (decizia CEDO poate fi consultată aici) Curtea a fost sesizată în 2011 și 2012 de doi prizonieri de la baza americană din Guantanamo care au declarat că au fost deținuți în închisori secrete ale CIA în România și în Lituania, între 2004 și 2006.

"România a comis mai multe încălcări ale drepturilor omului făcându-se complice la programul închisorilor secrete ale CIA", a arătat Curtea. Printre acestea: interdicția torturii, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la respectarea vieții private și la un recurs efectiv.

"Participarea Lituaniei la programul închisorilor secrete ale CIA a dus la comiterea mai multor încălcări ale drepturilor Omului", a decis Curtea. Vilnius a încălcat articolul 3 al Convenției (interdicția torturii), articolul 5 (dreptul la libertate și siguranță) și 13 (dreptul la recurs). Petenții sunt Abd al-Rahim al-Nashiri (împotriva României) și Abu Zubaida (împotriva Lituaniei). Al-Nashiri este suspectat că a comis atentatul împotriva navei americane USS Cole, în care și-au pierdut viața 17 americani în portul yemenit Aden în octombrie 2000.

Acesta spune că a fost deținut în secret în România între aprilie 2004 și septembrie 2006. Abu Zubaida, un palestinian apatrid, era considerat de Washington unul dintre principalii membri al Al-Qaeda în momentul arestării. Acesta spune că a fost închis în Lituania timp de un an, între februarie 2005 și martie 2006.

În februarie 2015, CEDO, deja sesizată de o cerere a lui Zubaida, a condamnat definitiv Polonia pentru rolul jucat în închisorile secrete ale CIA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ