Cei doi medici de la spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti acuzaţi de omor calificat cu premeditare au fost arestați

| 08 aug, 19:07

Cele două doctoriţe de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti acuzate de omor calificat cu premeditare după moartea unui pacient au fost arestate preventiv, joi după-amiază.

 

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au emis, joi după-amiază, mandate de arestare preventivă pe numele celor două doctoriţe acuzate de moartea unui pacient in spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.
Cele două fuseseră reţinute miercuri.
Decizia Tribunalului nu este definitivă şi poate fi contestată.
Cei doi medici sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare după decesul unui bărbat de 54 de ani, căruia medicii urmăriţi penal i-au scăzut intenţionat doza de noradrenalină.
Asistenta suspectată de mărturie mincinoasă în acest dosar a fost plasată sub control judiciar. Ea e acuzată că, în trei rânduri, la audieri, le-a ascuns procurorilor date pe care le are despre acest caz.
Ancheta care vizează morţile suspecte ale pacienţilor din Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” este una foarte dificilă, spun anchetatorii, pentru că injectomatele, aparate prin intermediul cărora se administra pacienţilor noardrenalina care îi ţinea în viaţă, sunt folosite de aşa manieră încât nu se poate realiza o trasabilitate clară cu privire la utilizarea lor. Aşa se explică de ce, deşi se vorbeşte despre 17 decese în decurs de patru zile, deocamdată acuzaţiile aduse cadrelor medicale inculpate se referă la decesul unui singur pacient.
”Practic, e vorba de punerea în acţiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienţi, nu ştim pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are şanse, nu se mai impune continuarea acestei terapii şi scădeau brusc doza de noradrenalină”, a declarat procurorul Alexandru Anghel, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Iniţial s-a vorbit despre decesul a 20 de pacienţi în condiţii similare, apoi cifrele oficiale au arătat că, în perioada indicată în reclamaţie, 17 pacienţi au decedat în Spitalul ”Sfântul Pantelimon”. Oficial însă, acuzaţiile formulate de către procurori de referă la un singur pacient.
”Standardul unei acuzaţii în materie penală este unul foarte ridicat, nu ne putem juca cu aşa ceva. Până acum putem vorbi despre un pacient, un bărbat de 54 de ani. Ancheta este deosebit de dificilă pentru că aceste aparate, injectomatele care administrau noradrenalina nu erau alocate pe un anumit pacient, ci existau mişcări nedocumentate ale acestor aparate. Erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul în funcţie de necesităţi. Noi am avut acces la înregistrările salvate de aceste aparate şi am putut ca, în baza acelei fotografii care a circulat şi în presă, să identificăm un anumit aparat şi un anumit pacient”, a explicat anchetatorul.
Alexandru Anghel a subliniat că în continuare se fac verificări cu privire la decesele altor pacienţi.
”Încă se fac investigaţii, nu putem spune nimic cu certitudine acum”, a afirmat Alexandru Anghel.
Conform anchetatorilor, pacientul a cărui moarte este anchetată a fost ţinut în spital peste o săptămână, starea i s-a agravat şi a fost transferat la ATI. După o primă reducere a dozei de noradrenalină şi după ce o asistentă a crescut din nou doza, starea pacientului s-a îmbunătăţit. Moartea a survenit celei de a doua reduceri a dozei.
„Pacientul în vârstă de 54 de ani a fost internat în spital în data de 17.03, iar pe fondul agravării stării de sănătate, a fost transferat la ATI în data de 25.03. În data de 26.03 are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătăţit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 04.04 are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină şi survine decesul” a transmis, joi, procurorul Alexandru Anghel.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ