CEI MAI BOGAȚI OAMENI ai lumii au pierdut 35 de miliarde de dolari din cauza turbulențelor politice

| 18 mai, 13:46

Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 35 de miliarde de dolari, după ce Bursa de pe Wall Street a închis ședința de miercuri în scădere puternică, pe fondul turbulențelor provocate de presupusele legături ale președintelui Donald Trump cu Rusia și de concedierea directorului FBI, James Comey, transmite Bloomberg.

Conform indicelui Bloomberg Billionaires, cofondatorul Microsoft, Bill Gates, cea mai bogată persoană din lume, cu 86,8 miliarde de dolari, a pierdut un miliard de dolari după ce acțiunile Microsoft au scăzut cu 2,8%, cel mai semnificativ declin din ultimul an.

Tot în sectorul tehnologic, fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, a căzut pe locul trei în topul celor mai norocoși oameni ai planetei, după ce a pierdut 1,7 miliarde de dolari în urma declinului acțiunilor retailerului online cu 2,2%.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost cel mai puternic lovit de turbulențele de pe piețele financiare, scăderea acțiunilor Facebook provocându-i pierderi de două miliarde de dolari. În prezent, Mark Zuckerberg este al cincilea cel mai bogat am din lume, cu o avere estimată la 62,3 miliarde de dolari, conform indicelui Bloomberg Billionaires.

Amancio Ortega, cea mai bogată persoană din Europa și fondatorul Zara, a pierdut 355 de milioane de dolari dar a urcat pe locul doi în topul celor mai norocoși oameni ai planetei, cu o avere estimată la 83,2 miliarde de dolari.

Cei mai bogați oameni ai lumii au o avere netă combinată evaluată la 4.900 de miliarde de dolari, care a crescut anul acesta cu 455 de miliarde de dolari.

China are 31 de miliardari în indicele Bloomberg, cu 262 miliarde de dolari, în urma SUA, care are 179 de miliardari, care controlează 1.900 miliarde de dolari, și Germaniei, ai cărei 39 de miliardari au 281 miliarde de dolari.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ