Cei trei șefi din Poliția Prahova reținuți, prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă

| 18 aug, 09:37

Cei trei șefi din Poliția Prahova reținuți - Constantin Ispas, Adrian Rădulescu și Emanuel Saghel - vor fi prezentați marți Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, anunță DNA într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, șeful Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Constantin Ispas, a fost reținut pentru luare de mită, trafic de influență (3 infracțiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu, pentru două infracțiuni de cercetare abuzivă.

Ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel — șef serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești a fost reținut pentru luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

DNA precizează că, în aprilie 2010, Ispas a pretins și, în perioada aprilie 2010 — februarie 2011, a primit, de la un martor denunțător câte 10.000 de euro în două tranșe și ajutor financiar pentru o anumită societate constând în acordarea unui împrumut de 200.000 lei și încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil pentru care prețul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate de administratorul firmei.

Procurorii susțin că aceste avantaje au fost primite de Ispas pentru a-l determina pe ofițerul coordonator din BCCO Ploiești, comisarul șef Saghel, să instrumenteze într-o anumită direcție un dosar penal, astfel încât să îl favorizeze pe denunțător, cercetat în cauza respectivă.

DNA menționează că, în perioada 2010 — 2013, Constantin Ispas, uzând de influența conferită de calitatea deținută, în mod repetat, i-a determinat pe administratorii a două firme să creeze avantaje materiale unei alte societăți, având ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere, primind în schimb de la reprezentantul acesteia foloasele materiale: 1.500 lei pentru fiecare dintre cele 72 de cisterne cu combustibil primite de societatea favorizată, totalizând suma de 108.000 lei; sume cuprinse între 700 — 2.000 lei pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, precum și alimentarea cu motorina din parcul auto al firmei respective, în toată perioada menționată; furnizarea, în mod repetat, de agregate minerale exploatate în cadrul unei balastiere, echivalentul a 45 — 50 basculante; transportul unor baloți de lucernă sau grâu, din zona Urlați, la o fermă, pe care o administrează în fapt; achitarea costurilor determinate de efectuarea unor zile de concediu împreună cu familia sa, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, sejur în valoare de 2.000 euro.

Anchetatorii au constatat că, începând cu 2011 și până în prezent, Ispas a efectuat, în mod repetat, operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește și în prezent, constând în administrarea și coordonarea efectivă a activităților derulate de o societate la care acționar unic și administrator figurează o rudă a sa, având ca obiect de activitate "cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase", "creșterea bovinelor", "creșterea porcinelor", "creșterea ovinelor și caprinelor".

De asemenea, DNA arată că, în perioada februarie 2012 — august 2014, el a primit, în mod direct, sume importante de la administratorii unei societăți, precum și indirect, prin furnizarea unor mărfuri, de către firma acestora, către cele administrate de rudele sale.

"În schimbul acestor avantaje, Ispas, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, trebuia să inițieze și să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliție implicați în soluționarea unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către administratori. În acest sens, în perioada de referință, inculpatul a desfășurat diverse activități procedurale în direcția celor promise. Astfel, în ianuarie și februarie 2013, Ispas împreună cu Adrian Rădulescu au folosit amenințări și promisiuni pentru a determina mai mulți administratori de societăți să formuleze denunțuri la adresa ofițerilor de poliție de la SIF Prahova, ce au instrumentat dosarul, iar denunțurile astfel obținute s-au materializat în constituirea a două cauze penale în cadrul cărora ofițerii de la SJA Prahova au fost delegați să efectueze cercetări", se spune în comunicat.

Procurorii au reținut că, în 2012, în aceeași calitate, șeful SJA l-a determinat, printr-un intermediar, pe un evaluator imobiliar să întocmească rapoarte pentru supraevaluarea unor imobile deținute de o firmă față de care se desfășurau cercetări de către DIICOT Ploiești, primind în schimb de la administratorul acesteia bunuri de larg consum de genul băuturilor alcoolice fine, răcoritoare.

În iunie 2012, conform DNA, Ispas i-a transmis unei persoane, printr-un intermediar, că urmează să aibă o loc percheziție la domiciliul său.

"În perioada 2010 — 2014, inculpatul Ispas a ascuns și disimulat adevărata natură a provenienței, dispoziției și circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că provin din săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Concret, proveniența sumelor astfel acumulate a fost disimulată, în parte, prin acordarea de împrumuturi purtătoare de dobândă, dar și prin introducerea lor în alt circuit ilegal, fiind folosite la achiziționarea de bunuri imobile și autoturisme înmatriculate pe numele unor rude", se precizează în comunicat.

DNA arată că, în perioada anilor 2014 — 2015, Emanuel Saghel, lucrând în baza delegărilor de competență dispuse de DIICOT Ploiești, a constrâns un jurnalist, prin amenințare, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive față de acesta, în scopul de a-l determina să nu mai editeze și să nu mai publice materiale de presă compromițătoare la adresa sa.

"În perioada anilor 2011 — 2014, inculpatul Saghel, în aceeași calitate, a pretins inițial un comision al cărui cuantum nu l-a precizat și ulterior a primit parchet, plintă, precum și servicii de debitare a unei cantități de 3 — 4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos, de recondiționare, de rindeluit și de lăcuit a unor piese de mobilier, de la administratorul unei societăți, pentru a determina pe un ofițer de poliție din IJP Prahova — SIF să soluționeze cu celeritate un dosar penal, astfel încât suma de bani, reprezentând prejudiciul în respectiva cauză penală, să fie recuperată", se mai spune în comunicatul de presă.

Totodată, în perioada martie — noiembrie 2014, el a furnizat unei persoane, cercetată într-un dosar, informații la care avea acces în virtutea funcției deținute, constând în înștiințarea acesteia în legătură cu interceptarea sa și cu privire la data la care urma să se efectueze mai multe percheziții domiciliare.

"Urmarea a fost obținerea unui folos necuvenit pentru persoana respectivă, dar și obținerea pentru sine de bunuri și alte foloase necuvenite, pretinse și primite, în aceeași perioadă, constând în bilete de acces la meciuri de fotbal ale echipei FC Petrolul Ploiești, disputate pe teren propriu, precum și consumații de băuturi alcoolice și alimente servite la una din lojele stadionului, achitate integral de persoana beneficiară a "ajutorului". Concret, pentru fiecare partidă — meci de fotbal—, disputată de FC Petrolul Ploiești, pe teren propriu, inculpatul Saghel a primit, în perioada martie — noiembrie 2014, bilete de acces (între 5 și 30 de bilete) la tribuna zero, I și II, cu valoare cuprinsă între 20 — 50 lei, media valorică pentru fiecare meci jucat, în perioada arătată, fiind de 300 — 800 lei. La aceste bilete se adaugă și consumații de băuturi alcoolice și alimente servite la una din lojele stadionului, achitate integral de persoana beneficiară a "ajutorului" respectiv, în valoare de 500 — 1.500 lei, de fiecare dată", au mai constatat anchetatorii.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și au colaborat cu Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 aug, 07:56
Tavi
Ai grija de batrinete acuma pina esti tinar
Daca nu incerci nu vei reusi niciodata,nu te lasa condus de ganduri negative. Fa o schimbare, schimbarea orichit de mica este ea, produce mai tirziu efecte uriase in viata ta. Cautam colaboratori care vor sa lucreze in timpul liber 3 ore/zi (part-time) sau (full-time), castiguri chiar din prima luna, colaborand cu noi intr-o activitate simpla si placuta. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, trimite”Info” la email: [email protected] oferim si solicitam seriozitate .
18 aug, 15:33
Monica
*
Munca si bani acasa! Tot mai multi oameni au ales deja aceasta optiune: munca acasa, in timpul liber, cu castiguri suplimentare si rapide. Noi avem pentru tine exact ceea ce cauti acum: un sistem excelent, o echipa serioasa si ambitioasa, o cale prin care chiar poti sa-ti rotunjesti veniturile lunare, usor si eficient! Alatura-te si tu acum! Cere mai multe informatii la adresa de email:[email protected]
18 aug, 10:50
elena
Pentru toate localitatile! Bani din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent numai oameni extrem de seriosi si interesati colaboreze cu noi, pentru a lucra in timpul liber sau full-time, la alegere, in asa fel incat sa obtina castiguri imediate, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ