Cel mai mare producător mondial de echipamente de reţea va concedia 4000 de angajaţi

| 15 aug, 2013

Grupul american Cisco Systems, cel mai mare producător de echipamente de reţea la nivel mondial, a anunţat că va concedia 4.000 de angajaţi, reprezentând 5% din forţa de muncă, invocând situaţia economică dificilă.

Profitul Cisco a urcat cu 18% în perioada mai-iulie, al patrulea trimestru fiscal, la 2,27 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au avansat cu 6%, la 12,4 miliarde de dolari.

Compania estimează că va înregistra costuri suplimentare de până la 550 milioane de dolari în urma concedierilor. Cisco are 75.000 de angajaţi.

Directorul general al Cisco, John Chambers, a declarat că disponibilizările sunt determinate de ritmul dezamăgitor al revenirii economice, resimţit diferit de diversele operaţiuni ale companiei.

În timp ce comenzile de pe continentele americane au crescut cu 5% în trimestrul încheiat la 27 iulie, contractele câştigate în Asia au scăzut cu 3%, cu un declin de 6% în China, a precizat Chambers.

Acţiunile Cisco au scăzut cu 9,5% în prelungirea şedinţei oficiale de tranzacţionare pe bursa de la New York.

Industria echipamentelor de reţea resimte de multe ori trendurile din economie mai devreme decât alte sectoare din IT&C. Astfel, rezultatele şi comentariile Cisco despre situaţia economică sunt considerate un indicator timpuriu al direcţiei industriei IT.

Cisco a mai derulat o campanie de disponibilizări în urma crizei financiare şi economice. În 2011, compania a început un plan de concedieri vizânt 6.500 de angajaţi, sau 9% din forţa de muncă la acel moment.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ