Cel mai negru scenariu pentru Brexit: Penurie masivă de alimente și medicamente

| 13 sep, 10:39

Guvernul britanic a publicat miercuri seară un document referitor la planurile privind ieşirea Marii Britanii din UE, în care avertizează că un Brexit fără acord va duce la reducerea masivă a proviziilor medicale, la creşterea preţurilor la alimente și la masive proteste de stradă, relatează France24, citat de RFI Romania.

”Camioanele cu mărfuri care intră în țară vor trebui să aștepte în vamă ore întregi iar controalele pașapoartelor vor fi mult mai dificile.... Aprovizionarea cu mai multe sortimente de alimente proaspete va cunoaște grave perturbări, și există riscul de a se crea panică în rândul populației, care va lua cu asalt magazinele”, se specifică, printre altele, în document.

Documentul a fost publicat după ce Parlamentul a votat luni în favoarea unei moţiuni ce obligă Guvernul de la Londra să dea publicităţii toate documentele privind decizia de prorogare a Parlamentul britanic şi referitoare la planurile privind retragerea Marii Britanii din UE fără un acord.

Cu toate acestea, Michael Gove, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord, declarase că Guvernul nu va publica documentele referitoare la discuţiile interne privind prorogarea Parlamentului.

Documentul subliniază o serie de "posibile consecinţe" ale impactului producerii unui Brexit fără acord pe data de 31 octombrie.

Liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, a declarat că acesta confirmă faptul că premierul este "pregătit să îi pedepsească pe cei care îşi permit cel mai puţin".

Parlamentul de la Londra a fost prorogat luni, până pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea premierului Boris Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate, în contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fără acord.

Boris Johnson, noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ