Cel mai vizitat loc din lume este un mall din Dubai. VEZI CUM ARATĂ
Giganticul mall din cel mai mare oras al Emiratelor Arabe Unite primeste anual tot atatia vizitatori cat turnul Eiffel, Times Square si Disney World laolalta.
Are 1.200 de magazine, un patinoar de talie olimpica, un acvariu care gazduieste 250 de specii acvatice, cel mai mare magazin de incaltaminte din lume, parcuri tematice, 14.000 de locuri de parcare, 22 de sali de cinema si chiar un simulator de Boeing 737, potrivit Manager.ro.
Dubai Mall nu este un centru comercial ca multe altele, ci mai curand un sit turistic. Figurand in Guinness Book pentru ca are cea mai mare suprafata comerciala din lume, el echivaleaza ca marime cu 50 de terenuri de fotbal.
"Un oras intr-un oras", cum il descrie Mohammed Alabbar, presedintele societatii Emaar, care a creat acest mastodont dedicat shopping-ului, citat de CNN.
Deschisa in 2008, dupa patru ani de lucrari, constructia - care a necesitat o investitie de 14,5 miliarde de euro -, primeste circa 75 de milioane de vizitatori pe an! Aceasta adevarata provocare logistica necesita peste 20.000 de angajati, echivalentul unei mici armate.
Ca termen de comparatie, in 2012, Turnul Eiffel a primit "doar" un pic peste 6 milioane de vizitatori, conform ministerului francez al Turismului, iar imensul complex Disney World, din Orlando, Florida, a fost vizitat in aceeasi perioada de 17 milioane de persoane, conform Globometer, care mai estimeaza ca Times Square, din New York, nu a fost vizitat "decat" de 35 de milioane de persoane anual.