Cel puțin 14 persoane au decedat în cutremurul din Italia

| 24 aug, 11:23

Cel puțin 14 persoane au decedat și daune grave au fost provocate într-o zonă de munte din centrul Italiei, în urma cutremurui cu magnitudinea de 6,2 grade care a fost resimțit miercuri și în capitala țării, informează cotidianul italian La Repubblica.

Institutul Italian de Geofizică și Vulcanologie (INGV) a declarat că seismul de la ora 01:36 GMT a avut epicentrul la o adâncime de 4,2 kilometri într-o zonă împădurită din provincia Rieti, menționează agenția de presă DPA.

Acesta a fost urmat de peste 50 de replici, cea mai puternică având magnitudinea de 5,4 grade și fiind înregistrată la ora 02:33 GMT.

Un cuplu în vârstă a murit în Arquata del Tronto, o stațiune montană din regiunea Marche, la aproximativ 20 de kilometri de epicentru, potrivit agenției de știri ANSA, care îi citează pe carabinieri locali.

ANSA a precizat că cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în Amatrice, un oraș din apropiere, situat în regiunea Lazio, care a fost, de asemenea, grav afectată.

"Jumătate din oraș a fost părăsit", a declarat primarul din Amatrice, Sergio Perozzi, postului public Rainews 24.

Spitalul din Amatrice a fost evacuat, iar cei 15 pacienți au fost mutați în stradă. Persoanele rănite de cutremur au fost preluate de spital.

O altă victimă a fost confirmată în Accumoli, un oraș din apropiere, din regiune Lazio, a informat agenția ANSA, citând pe primarul Stefano Petrucci. El a spus că se teme că alte cinci persoane sunt decedate, inclusiv un cuplu cu doi copii.

Orașul Norcia, din Umbria, care a fost lovit de un cutremur major în anul 1979 în care au fost ucise cinci persoane, a fost indicat drept epicentrul actualului cutremur de către US Geological Survey. Nimeni nu a fost rănit acolo, potrivit autorităților locale citate de Reuters.

Norcia se află, de asemenea, la 55 de kilometri nord de l'Aquila, unde un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade a ucis 309 persoane în urmă cu șapte ani.

Șeful protecției civile Fabrizio Curcio a declarat că evenimentul seismic actual a fost "sever" și "comparabil" ca intensitate cu cutremurul de la L'Aquila, dar este probabil să fie mai puține victime pentru că a avut loc într-o zonă cu o densitate mai mică a populației, notează agenția DPA.

Tag-uri: cutremur, Italia, seism
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ