Cele mai CRUDE metode de TORTURĂ folosite în ultimii ani
Când vine vorba despre metodele de tortură, evoluţia lor nu s-a oprit la sfârşitul Evului Mediu. Chiar şi în vremurile noastre, ele există şi sunt folosite frecvent.
Turtura albă
Turtura albă presupune atât chin fizic, cât şi emoţional. Cei persecutaţi nu sunt loviţi sau ţinuţi în cuşti, ci sunt izolaţi de orice stimul, într-o cameră complet albă. Amir Abbas Fakhravar a fost primul persecutat în acest fel, de către guvernul din Iran. Potrivit Amnesty International, „încăperile nu aveau ferestre şi totul era colorat într-un fel de crem foarte deschis. Prânzul era format din orez servit pe o farfurie albă şi, dacă voia să folosească toaleta, trebuia să bage pe sub uşă o foaie albă, prin care îi anunţa pe paznici".
Citeşte şi: Metoda groaznică prin care erau torturaţi HOMOSEXUALII în Evul Mediu. GALERIE FOTO
„The Tucker Telephone”
„The Tucker Telephone” vine de la numele închisorii Tucker din Arkansas, unde medicii foloseau un dispozitiv special pentru a-i pedepsii pe deţinuţii care făceau probleme. Dispozitivul consta în prinderea unui picior cu un cablu şi a organului genital cu un alt cablu, acestea fiind conectate la un fel de telefon care transmitea şocuri electrice.
„Celula rece”
„Celula rece” este una dintre cele şase tehnici CIA de intervievare permise şi recunoscute. Ea presupune ţinerea prizonierului în faţa aparatului de aer condiţionat pentru mai mult timp, până când recunoaşte anumite lucruri.
Falun Gong
Practicienii Falun Gong, o tehnică spirituală apărută în China în 1992, sunt torturaţi cu un dispozitiv care conţine o pereche de cătuşe pentru mâini, una pentru picioare şi un fel de ţeavă care le conectează, lipită de spatele deţinutului, care nu se poate mişca.
Temniţa siriană
Temniţa siriană de tortură presupune o cutie în care este ţinut un prizonier, una mult prea mică pentru a-i permite acestuia orice mişcare. O parte din tortură este şi mişcarea bruscă a cutiei, rostogolirea pe podea şi, nu în ultimul rând, aruncarea mâncării (de cele mai multe ori, un ou fiert) într-un colţ al cutiei în care prizonierului îi este aproape imposibil să ajungă, dată fiind poziţia sa.
Sursa: dcnews.ro