Cele mai lungi două săptămâni pentru Voiculescu

| 30 aug, 2013

Pentru prima dată de la momentul când a fost trimis în judecată, Dan Voiculescu nu mai are alternativă și se confruntă cu perspectiva unei condamnări pe care a încercat îndelung să o evite. Pentru a tergiversa pronunţarea unei sentinţe, Voiculescu și-a dat până acum de trei ori demisia din Parlament  şi, ca urmare, a reușit să plimbe, prin acest tertip,  dosarul de la ÎCCJ  la Tribunalul Bucureşti, unde amânările judecărilor sunt frecvente.

Faimosul dosar ICA a ajuns în sfârșit în faza finală. La ultimul termen de judecată, instanța a rămas în pronunțare, urmând să anunțe verdictul peste două săptămâni.

În acest dosar, Dan Voiculescu și alte 12 persoane sunt acuzate de fapte de corupție în legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Mai exact, procurorii îl acuză pe Dan Voiculescu că și-ar fi folosit influența pe care o deținea ca președinte de partid în scopul de a obține stabilirea unei valori diminuate a bunurilor ICA. Altfel spus, procurorii îl acuză pe Dan Voiculescu că ar fi încercat să tragă în piept statul român și să cumpere pe nimic activele Institutului prin intermediul SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, unde deținea portofoliul majoritar de acțiuni. Pentru infracțiunile de care este acuzat, procurorul de şedinţă a cerut pentru Dan Voiculescu o pedeapsă de 12 ani de închisoare.

De remarcat că în ședința de joi, Dan Voiculescu a suferit o înfrângere. În linie cu strategia aplicată până acum vizavi de acest dosar, Voiculescu a încercat să mai obţină o nouă amânare și să prelungească faza de dezbateri a procesului, prin solicitarea audierii ca martor a comisarului european Dacian Cioloş, fost ministru al Agriculturii. Instanța a respins însă solicitarea făcută de avocații lui Dan Voiculescu și a rămas în pronunțare.

Pentru prima dată de la momentul când a fost trimis în judecată, Dan Voiculescu nu mai are alternativă și se confruntă cu perspectiva unei condamnări pe care a încercat îndelung să o evite. Pentru a tergiversa pronunţarea unei sentinţe, Voiculescu și-a dat până acum de trei ori demisia din Parlament  şi, ca urmare, a reușit să plimbe, prin acest tertip,  dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti, o instanţă unde amânările judecărilor şi pronunţărilor sunt frecvente.

De această dată însă, o sentință pare inevitabilă. Desigur, Dan Voiculescu mai are două căi de atac, dacă decizia instanței nu îi va fi convenabilă. Dar președintele fondator al PC va suferi daune de imagine ireparabile dacă instanța va decide să îl condamne, iar efectele negative se vor răsfrânge în mod implicit și asupra formațiunii pe care a fondat-o.

Lovitura ar veni într-un moment cum nu se poate mai prost pentru conservatori. În contextul jocului dublu prin care aceștia au încercat să își crească anvergura pe scena politică și a pierderii de atractivitate pe care PC-ul o înregistrează de când audiența Antenelor a început să scadă ca urmare a scandalului Alexandrescu, conservatorii se văd nevoiți să intre singuri în competiția pentru Parlamentul European. Iar în această competiție, o eventuală condamnare a lui Dan Voiculescu, fie ea și nedefinitivă, ar atârna ca o piatră de moară.

Rămâne desigur de văzut care va fi decizia instanței. Cert este însă că, indiferent de cât de tare și-ar striga nevinovăția ”varanul”,  Dan Voiculescu așteaptă cu inima cât un purice ziua de 12 septembrie, atunci când vom avea în sfârșit un verdict în cazul ICA. Iar cele două săptămâni care ne mai despart de acel moment vor fi cu siguranță cele mai lungi din viața sa.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 sep, 2013
sonibaci
Daca e vinovat sa plateasca dar cu aceeasi masura sa raspunda si ala cu dosarul flota si aia cu dosarul ALRO si ala cu NEtCity pt cabluri bagate in pamant inaintea inceperii proiectului si aia cu frunza copiata pe milioane de Euro si toti care au jefuit tara. Daca plateste doar asta si ceialati nu e in zadar.
01 sep, 2013
boorr
varanul flatulent
PAI STATI SA VEDETI DOMNILOR CUM VOR SCHIMBA ALIATII LEGILE SI CUM VOR DA CU PROCURORII DE PAMANT,ASTA SE VA INTAMPLA IN PERIOADA IMEDIAT URMATOARE SI ATUNCI SA VEZI CUM VARANUL NE VA RADE IN NAS CU NESIMTIREA CARE-L CARACTERIZEAZA....
01 sep, 2013
RP7x
Ei nu k, nu cred k scapa asta d puscarie dar tot pe sistem jiji adica max 3 ani dupa contopiri de pedepse......k nah "tre" sa faca pt ca asa dicteaza cativa cu 3-4 capete mai sus decat el e prea nemultumit poporul, de aceea si multe legi e drept muuult prea incorecte nu au fost inca introduse, ca daca se facea se ajungea deja la anarhie, atat mai asteapta poporul o picatura ceva mai mare care sa umple paharul de sa dea pe langa!!!
31 aug, 2013
brescu
rabdare!orice inceput are si sfarsit !
30 aug, 2013
cantautor
solutia nu este definitiva,urmeaza alte 2 cai de atac...adica cativa ani..
nu-i purta tu de grija altuia....stii zicala...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ