Cele mai noi imagini cu Regele Mihai şi Regina Ana, la reşedinţa lor din Elveţia

| 14 ian, 19:34

Casa Regală a României a făcut publice, joi, primele imagini cu Regele Mihai şi Regina Ana, după mai bine de un an de absenţă din viaţa publică. Această hotărâre a Casei Regale vine pe fondul unor controverse iscate în ultima perioadă pe marginea îndelungatei absenţe a fostului suveran, care a fost văzut de public ultima oară pe 8 noiembrie 2014, scrie RomaniaTV.net.

Regele Mihai şi Regina Ana se află la reşedinţa lor din Elveţia, unde li se vor alătura, săptămâna viitoare, Principesa Moștenitoare și Principele Radu.

"Familia Regală a fost împreună la mijlocul lunii decembrie, în Elveția, înaintea sărbătorilor de Crăciun de la Săvârșin. Acum, după sărbători, Altețele Lor Regale vor duce cu mașina în Elveția cadourile, felicitările și mesajele primite de Majestăților Lor în România, cu ocazia Crăciunului 2015 și Anului Nou 2016", se arată în comunicatul care însoţeşte fotografiile cu familia regală.

Casa Regală a României se află în centrul unei ample polemici de la sfârşitul anului trecut, când a apărut informaţia că Principesa Margareta a înregistrat la TVR mesajul prin care anunţă moartea Regelui Mihai. Anunţul, confirmat şi de TVR, dar şi de un fost director al postului, care a explicat chiar că mesajul se înregistrează periodic, la fiecare şase luni, a zguduit din temelii Casa Regală.

Jurnalistul Marius Ghilezan, recunoscut ca un susţinător al monarhiei, a scris pe pagina lui de socializare că suveranul nu mai este lăsat să trimită mesaje către popor şi că acestea sunt parazitate de apropiaţi ai familiei regale şi de serviciile secrete.

Speculaţiile au fost alimentate şi de faptul că în ultimii ani, regele Mihai a venit tot mai rar în ţară şi a fost înlocuit în spaţiul public de membri ai familiei regale care au invocat starea precară de sănătate a suveranului, dar şi a soţiei sale.

Tag-uri: casa regala
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ