Cele noua vieţi ale omului. Calculează în care viaţă trăieşti!

| 28 iun, 2014

Aţi auzit spunându-se că “pisica are nouă vieţi”. Concept foarte vechi, transmis din generaţie în generaţie. Se pare că şi noi, oamenii, avem nouă vieţi. Reverendul Myers, a fost preocupat de astrologie şi a efectuat cercetări aprofundate, timp de 21 de ani pe un număr de peste 10.000 de oameni şi a ajuns la descoperiri fenomenale legate de teoria vieţilor anterioare.

Se crede că, dacă nu vă învăţaţi lecţiile cu nr. 1, veţi  repeta ciclul cu nr.1 până când reuşiţi. Nu puteţi trece la viaţa următoare înainte de a promova în viaţa anterioară. Este vorba de evoluţia sufletului, în fiecare  viaţă. Aflaţi în ce stadiu de evoluţie spirituală sunteţi şi care sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţaţi în această viaţă.

Formula de calcul:

1. Adunaţi ziua şi luna naşterii. Apoi adăugaţi ultimele două cifre ale anului naşterii.

Exemplu: 24 iulie 1967 = 2 + 4 + 7 + 67 = 80

2. Reduceţi rezultatul la o singură cifră.

80 = 8 + 0 = 8

3. Cifra 8 reprezintă a câta viaţa trăiţi acum( în exemplu nostru: a opta viaţă).

Prima viaţă

Bebeluşii, sufletele tinere, sunt cei cu cifra  nr.1.  Aceasta este prima lor  experienţa pe plan fizic. Fac multe greşeli obişnuite, fundamentale. Pentru aceste suflete totul este nou. Aceşti oameni  ţin la ceea ce ştiu. Par a fi copilăroşi, imaturi şi uneori egoişti. Unii nu  cred că există Dumnezeu şi, mai mult decât atât, nu cred în viaţa de apoi. Cei aflaţi la prima viaţă nu au trăsături de personalitate   specifice, gata dezvoltate şi învaţă din mers. Cu cât sufletul este mai tânăr, cu atât  fac mai multe greşeli. Persoanele aflate la prima viaţă fac multe greşeli. Trebuie să depună eforturi serioase în toate – căsnicie, rolul de părinte,  luarea deciziilor corecte. Cea mai mare dificultate pentru ei este aceea de a  învăţa, să nu trăiască în propria lor lume mică. Trebuie să înveţe să ia  iniţiativa. Trebuie, de asemenea, să se străduiască mai mult să înţeleagă  mecanismele de funcţionare a relaţiilor şi să fie mai deschişi spre  înţelepciunea spirituală. Au nevoie să afle de unde vin şi să dobândească  credinţa în Dumnezeu.

A doua viată

Aceste persoane trăiesc pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile, dar nu doar cele de natură romantică. Vor încerca orice cel puţin o dată şi învaţă că  au nevoie de alţi oameni pentru a supravieţui. Trebuie să înveţe cum  funcţionează relaţiile, precum şi semnificaţia lor şi importanta faptului de  a avea familie, prieteni, părinţi şi parteneri. Oamenii din viaţa a doua au o  puternică credinţa în Dumnezeu, pentru că asta a trebuit să înveţe în viaţa  anterioară. Provocările lor majore sunt să fie toleranţi, să-i aprecieze pe  ceilalţi şi să iubească.

A treia viaţă

Aceşti oameni sunt precauţi, le plac tradiţia, aranjarea în formă şi  structură. De obicei, se bucura de bunăstare financiară. Sunt oamenii cei mai  aleşi, care cresc în sânul unei comunităţi şi nu o părăsesc niciodată. Aceştia evita aventurile riscante şi nu vor să încerce nimic New Age. Cred în  Dumnezeu, dar nu au o credinţă covârşitoare. Tind să fie soţi buni, sunt  puternic orientaţi spre familie şi sunt parteneri şi prieteni loiali. Provocarea cu care se confruntă constă în a avea mai multă încredere în ei înşişi şi a trece dincolo de ceea ce este considerat sigur şi garantat.

A patra viaţă

Oamenii aflaţi la a patra viaţă, sunt rareori convenţionali faţă de familie şi parteneri. Sunt o îmbinare între cei aflaţi la a treia viaţă şi  cei aflaţi la a cincea. S-au născut cu anumite ţeluri, pe care doresc să le  atingă. Au tendinţa de a fi precauţi, precum cei aflaţi la a treia viaţă,  dar, cel puţin, pun la îndoială şi cercetează misterele vieţii. În ceea ce  priveşte dragostea, le place să-şi găsească un partener, să se aşeze  la casa lor şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi . Cei mai mulţi  din cei aflaţi la a patra viaţă au parteneri predestinaţi. Sunt suflete care  acceptă să se întoarcă , pentru a se căsători, cu o anumită persoană dintr-o  viaţă anterioară. Relaţiile sunt de obicei, de durată. Mai mult decât oricare  alţii, cei aflaţi la a patra viaţă au şanse mari de a apela la terapie,  pentru a-şi rezolva problemele. Vor pierde câteva dintre oportunităţile, pe  care le oferă viaţa, pentru că nu-şi asumă destule riscuri. Totuşi, uneori,  cei aflaţi la a patra viaţă pot fi foarte imprevizibili.

A cincea viaţă

Născuţi cu o listă de lucruri pe care vor să le facă pe plan fizic, cei aflaţi la a cincea viaţă, sunt entuziasmaţi, de faptul că trăiesc. Sunt mai  visători, cu planuri mari. S-au născut cu o listă uriaşă de lucruri, pe care  vor să le traiasca şi să le împlinească, în această viaţă, înainte de a muri. Au noroc, dar nu sunt copleşiţi de bogăţii. Unii dintre ei pot fi foarte creativi şi pot câştiga bani, graţie propriilor invenţii. Cred cu tărie în viaţa de apoi. Cei care îşi trăiesc a cincea viaţă, nu sunt constanţi în relaţiile lor. Mulţi dintre ei trăiesc mai multe poveşti amoroase, decât  media. Le place varietatea în dragoste. Mulţi nu se căsătoresc niciodată, sau  nu au nici o relaţie personală, timp de mulţi ani. Le place viaţa pe care o  duc, dar nu simt nevoia de a avea un partener. Sunt aici ca să se distreze,  să se joace şi să trăiască o viaţă palpitantă. Pentru ei, provocarea este  aceea de a nu-i răni pe ceilalţi prin egoismul lor. Trebuie să-şi rezolve,  problemele legate de ego. Nu intenţionează să rănească pe nimeni, dar uneori  o fac.

A şasea viaţă

Cei aflaţi la a şasea viaţă, trăiesc pentru a moşteni lumea, dar trebuie mai  întâi să înţeleagă, planul fizic – nu doar pământul, ci şi corpul. Trebuie să  înveţe, cum ne slujeşte corpul, cum să avem grijă de el şi să îl folosim la  maximum. Unii se nasc cu probleme de sănătate. După ce învaţă că mediul este  foarte important, pentru sănătatea lor, îşi pot depăşi orice boală. Dacă  înţeleg universul şi modul de funcţionare a acestuia, pot împlini multe  lucruri măreţe şi, eventual, pot deveni foarte înstăriţi. Aceasta este o  viaţă foarte materialistă. Trebuie să trăiţi o dată această viaţă, ca să vă daţi seama că nu merită trăită. O puteţi repeta de mai multe ori, dar, când o  părăsiţi, învăţaţi să lăsaţi în urma bunăstarea materială. Cei care îşi  trăiesc a şasea viaţă, sunt puternic orientaţi spre familie, dar trebuie să  aleagă între lumea materială şi familiile lor. Primesc multe răsplăti  karmice, în relaţiile pe care le au. Dacă şi-au creat o karmă pozitivă, au  parteneri iubitori. Dacă şi-au creat o karmă negativă, atunci relaţiile sunt  dificile. Dificultatea cu care se confruntă, este aceea de a-şi lăsa la o parte, nevoile materialiste, astfel încât, să poată stabili un echilibru  între muncă şi relaţiile personale.

A şaptea viaţă

Aceasta este o viaţă plină de provocări. Este o viaţă karmică. Unii dintre cei care îşi trăiesc a şaptea viaţă, se nasc pentru a fi complet dependenţi  de societate. Este o soartă nemiloasă. Prin cercetările desfăşurate,  reverendul Cindy Myers, a descoperit că multe persoane aflate în aziluri şi  instituţii similare îşi trăiau a şaptea viaţă. Cei aflaţi la a şaptea viaţă  sunt dependenţi de ceilalţi. Dacă nu, atunci de obicei alţii depind foarte  mult de ei. Dacă  şi-au creat o karmă negativă, în cele şase vieţi anterioare, plătesc pentru aceasta karmă în a şaptea viaţă. În comparaţie cu cei care îşi trăiesc celelalte vieţi, cei aflaţi la a şaptea viaţă au cea mai accentuată tendinţa de a se  gândi la sinucidere. Provocarea este aceea de a-şi “duce crucea până la  capăt”, în această viaţă, până la ultima clipă şi să plătească cu  bunăvoinţă toate datoriile karmice.

A opta viaţă

A opta viaţă este viaţa banilor suficienţi. Ideea este aceea de a vă crea un  stil de viaţă mai bun şi confortabil, o realitate mai plăcută. Cei aflaţi la  a opta viaţă pot schimba lumea în mod grandios, pentru a modifica realitatea. Aici se afla guru şi liderii spirituali. Binecuvântaţi financiar, mulţi  dintre cei aflaţi la a opta viaţă, sunt detaşaţi în privinţa relaţiilor personale. Vor să ajute lumea întreagă, să promoveze dragostea şi pacea şi să  facă schimbări majore pe plan terestru. Merg înainte pentru a răspândi  cuvântul lui Dumnezeu şi de obicei au în spate banii necesari, pentru a-şi  permite un astfel de stil de viaţă. Provocarea lor este aceea, de a-şi folosi  această fire spirituală, pentru binele suprem şi de a sta departe de  manipulare.

A noua viaţă

Cei aflaţi la a noua viaţă, sunt fericiţi, dar vieţile lor tind să fie considerate, foarte triste, de către ceilalţi. Sunt îndrumaţi îndeaproape  de Dumnezeu. Dacă vă aflaţi la a noua viaţă, nu sunteţi maliţioşi, nu doriţi  răul nimănui şi nu puteţi face nici o greşeală sau nici un rău foarte mare. Dacă fac ceva necinstit, sunt prinşi de fiecare dată. Dumnezeu îi obliga pe aceşti oameni, să se comporte aşa cum trebuie. Dacă mint, sunt prinşi. Dacă  fură, merg la închisoare. Deoarece aceasta este ultima viaţa, trebuie să fie  pregătiţi, să plece de pe pământ, fără păcate prea mari. Nu   deţin  niciodată prea multe, nu par a aduna prea multe şi nu au noroc, din punct de  vedere financiar. Dumnezeu face toate acestea, pentru a fi mai uşor să  părăsească, planul fizic. Au mai puţine lucruri, de care trebuie să se  despartă. De  asemenea, suferă de boli fizice. Nu se simt, de obicei, confortabil în  trupurile lor şi par a purta poveri suplimentare. Acest fapt îi ajută, de  asemenea, să se despartă de această viaţă, fără a privi înapoi. Cei aflaţi la  a noua viaţă, par a avea relaţii proaste, pentru că atrag sufletele mai  tinere, pe care trebuie să le înveţe. Provocarea lor este aceea, de a-şi  păstra natură spirituală, şi de a nu-şi pierde credinţa, indiferent cât de  multe dificultăţi par a înfrunta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 aug, 2014
delia
eu sunt nascuta pe dat de 23 iunie 1963. nu pot fi ın a 11 viata . va rog sa ma ajutati , multumesc
09 iul, 2014
Preafericitul Daniel
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit sa consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat si câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar si prin moschei, sinagogi si temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
29 iun, 2014
adrian
nu iese...
20.03.1992---a 16 a viata??
02 iul, 2014
ionisus
Pentru Adrian:
Calculul se face in modul urmator: se aduna cifrele intre ele pana ramane un a singura. In cazul tau, se face astfel: 20.03.1992= 2+3+92+97. 9+7=16; 1+6=7. Deci, conform teoriei, esti la a saptea viata.
02 iul, 2014
ionisus
pentru Adrian
Calculul se face astfel: 20.03.1992= 2+3+92=97: 9+7=16: 1+6=7.Deci conform teoriei, esti la a saptea viata. Sa traiesti!
29 iun, 2014
viataeterna
9 vieti
D-na Luiza Popa, inainte de a copia articole din tot felul de publicatii de 2 lei, sa se duca sa faca clasele I- IV, dupa care sa prezinte intr-un articol diploma sa de studii pentru nivelul primar ... "then ... no comment "
28 iun, 2014
Anonim
Mie mi-a iesit rezultatul 105,iar daca mai scad o cifra imi da viata cu nr 10,iar voi ati spus ca sunt doar 9 :)))
28 iun, 2014
elena
tu sigur esti la nivel de bebelusi la cat esti de inteligent...1+0+5= cat oare

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ