Celebru scriitor american, interzis la Biblioteca Naţională din Bucureşti. Care este motivul

| 16 iun, 2014

Scriitorul Andrew Solomon, care în 2002 s-a numărat printre finaliştii pentru premiul Pulitzer cu cartea "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei", a anunţat pe contul său de Facebook că o conferinţă pe care ar fi trebuit să o susţină la Biblioteca Naţională din Bucureşti a fost anulată, atunci când administraţia a aflat că una din temele discuţiei era identitatea gay.

"Cartea mea urcă în topul celor mai vândute volume aici în România, dar conferinţa mea de la Biblioteca Naţională din Bucureşti a fost anulată atunci când administraţia a aflat că voi vorbi despre identitatea gay. Să nu crezi niciodată că bătăliile au fost câştigate", a scris Andrew Solomon pe contul său de Facebook.

Volumul “The Noonday Demon: An Anatomy of Depression”, apărut la editura Humanitas sub titlul “Demonul amiezii. O anatomie a depresiei”, a câştigat, în 2001, National Book Award, iar în 2002 a figurat printre finalistele pentru premiul Pulitzer, fiind inclus în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.

Andrew Solomon, născut în 1963, şi-a făcut studiile la Yale şi Cambridge şi trăieşte la New York şi Londra. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Printre cărţile scrise de Andrew Solomon se numără “The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost”, “A Stone Boat” şi “Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity", scrie Ziarul Metropolis.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ