Celebrul fizician Stephen Hawking susţine dreptul la sinucidere asistată

| 18 sep, 2013

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking susţine dreptul persoanelor bolnave în stadiu terminal de a putea alege să se sinucidă şi de a primi asistenţă în acest proces, atât timp cât sunt luate toate măsurile de siguranţă.

Stephen Hawking, care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile, a fost diagnosticat cu o maladie neuronală degenerativă la vârsta de 21 de ani, iar medicii i-au spus în acel moment că mai are de trăit cel mult doi sau trei ani. Ajuns în prezent la vârsta de 71 de ani, Stephen Hawking este unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă din lume, fiind cunoscut pentru lucrările sale despre găurile negre şi pentru cartea sa "Scurtă istorie a timpului" ("A Brief History of Time"), devenită un bestseller internaţional.

În alocuţiunea pe care a susţinut-o înainte de lansarea unui documentar despre viaţa lui, în această săptămână, Stephen Hawking a spus că a susţinut dreptul persoanelor bolnave în stadii terminale de a se sinucide, cu condiţia ca persoanele în cauză să aleagă singure acest drum.

Savantul britanic spune că, la un moment dat, a fost conectat la aparatele de respiraţie artificială după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, iar medicii i-au oferit soţiei sale opţiunea de a deconecta acele aparate, însă el nu îşi dorea acest lucru.

"Cred că aceia care au o boală într-un stadiu terminal şi au dureri mari ar trebui să aibă dreptul de a alege să îşi pună capăt vieţii, iar aceia care îi ajută nu ar trebui să fie daţi în judecată", a declarat Stephen Hawking pentru BBC.

"Trebuie însă luate măsuri de siguranţă pentru a ne asigura că persoana vizată doreşte cu sinceritate să se sinucidă, că nu este presată să facă acest lucru şi că decizia nu va fi luată fără ca ea să fie la curent şi fără consimţământul ei, aşa cum aproape că a fost cazul meu", a adăugat savantul britanic.

Sinuciderea asistată este ilegală în Marea Britanie, iar problematica acestor persoane ale căror vieţi au devenit de nesuportat face obiectul unor dezbateri ample în multe ţări.

Avocaţii cauzei sinuciderii asistate spun că persoanelor capabile să ia această decizie trebuie să li se permită să moară cu demnitate. Opozanţii ei spun că liberalizarea legislaţiei în domeniu ar putea aduce riscuri majore pentru persoanele vulnerabile.

Elveţia şi câteva state americane se numără printre teritoriile în care anumite forme de eutanasie sau sinucidere asistată sunt legale în anumite circumstanţe.

Stephen Hawking, care a apărut ca invitat special în seriile TV celebre, precum "Familia Simpson" şi "Star Trek", spune că mintea activă şi simţul umorului reprezintă elementele-cheie ale supravieţuirii sale.

Suferind de scleroză laterală amiotrofică, o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking se deplasează într-un scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal. Profesorul îi îndeamnă pe toţi oamenii cu dizabilităţi fizice să se concentreze asupra lucrurile pe care le pot face şi să nu regrete lucrurile pe care nu pot să le facă.

"Fizica teoretică este un domeniu în care dizabilitatea nu este un handicap. Totul stă în puterea minţii", a spus profesorul britanic, care predă la Universitatea Cambridge

Documentarul "Hawking", produs de Vertigo Films, va fi lansat în Marea Britanie pe 20 septembrie.

Fostul şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton, a fost de multe ori criticat în trecut din cauza comentariilor sale despre religie.

Cartea sa intitulată "The Grand Design", lansată în 2010, a provocat un scandal uriaş în rândul liderilor religioşi, deoarece Hawking susţinea în acest volum că nu este nevoie de o forţă divină pentru a explica apariţia Universului.

Stephen Hawking, renumit pe plan mondial pentru lucrările sale despre univers şi gravitaţie, este autorul volumului "Scurtă istorie a timpului" (publicat şi de Humanitas, în 2004), una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică, şi al volumului "George şi cheia secretă a universului" (apărut şi la Humanitas, în 2009).

Stephen Hawking a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi este membru al Academiei de ştiinţe americane.

Scleroza laterală amiotrofică - boala Lou Gehrig - se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, invalidantă, fatală - mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Cauzele maladiei sunt necunoscute, însă se ştie că circa 5-10% dintre bolnavi prezintă o formă moştenită a acesteia.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Fiindcă nu are încredere în băncile de spéŕmã, un preot a decis să-şi ţină spéŕma în sfântul potir

O consecinţă directă a crizei este că tot mai puţini oameni au încredere în bănci, inclusiv băncile de spéŕmã, arată un sondaj recent. Astfel, un preot inventiv a decis să-şi păstreze spéŕma în sfântul potir, departe de privirile curioase ale credincioşilor sau de eventualele enoriaşe care poftesc la boaşele părintelui.

“Să-mi depun spéŕma la bancă ? Aţi înnebunit ? Nu mi-aş depune nici măcar banii pe care-i obţin prin jupuirea fraierilor care vin să-mi asculte sporovăiala duminicală.” a spus părintele Maricel Pedofileanul. “Ăia de la bancă sunt nişte incapabili, poţi să te trezeşti că îţi pierzi în câteva clipe spéŕma de-o viaţă. Eu fac muncă manuală la fiecare rugăciune, nu vreau să mă trezesc că pleacă vreunul cu toată averea mea într-o valiză.”

Pe de altă parte, există preoţi care aleg să-şi păstreze spéŕma în cădelniţă sau în sticlele cu vin liturgic: “Credincioşii sunt de-a dreptul înnebuniţi după vinul liturgic. Într-adevăr, unii se mai întreabă din când în când de ce are gust bizar şi consistenţă cleioasă, dar le spunem că acest lucru se petrece datorită credinţei noastre bimilenare, vii şi nealterate. Intenţionăm ca în viitorul apropiat să introducem în parohii moaşte marinate în spermă, dar acestea vor fi rezervate enoriaşilor premium, acelora care ne fac reclamă pe net sau postează pe Facebook citate din Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Iustin Pârvu şi Petre Ţuţea.”
03 iul, 2014
Părintele Cleopache
Ştiaţi că:
- Iisus s-a născut din mamă virgină, aceasta fiind fertilizată in vitro de către o fantomă ?
- deţine recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de abstinenţă sexuală şi anume 33 de ani ?
- exceptând faptul că era tâmplar, mai practica iluzionismul, medicina alternativă şi multe alte practici “magice” ?
- inelele lui Saturn sunt de fapt prepuţul lui Iisus, fapt dovedit de teologul Leo Allatius ?
- Biblia afirmă că Iisus era o forma de viaţă neconvenţională, fiind alcătuit din pâine integrală şi vin Chateau Cheval Rouge ?
- îi iubeşte atât de mult pe americani încat a ţinut secret mântuirea sa până în anul 1492 ?
- poate merge pe apă pe care o transformă în vin, pentru ca apoi, prin tranzitivitate, să poată merge şi pe vin ?
- a reuşit să se supună sacrificiului suprem chiar dacă, fiind atotştiutor, cunoştea faptul că după trei zile va învia ?
- a murit şi a înviat de peste 2000 de ori ?
- este primul caz uman confirmat de înălţare/decolare ?
- unul dintre hobby-urile sale este apariţia în visele schizofrenicilor ?
- numele său real este Conchita Wurst ?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ