Cerere incredibilă către Ministerul Sănătăţii! O femeie vrea să fie eutanasiată

| 15 iul, 11:05

O ieşeancă a formulat o solicitare disperată ministrului Sănătaţii, Nicolae Bănicioiu, după ce susţine că a fost umilită de instituţia pe care acesta o conduce. Maria Georgescu, de 64 de ani, i-a cerut ministrului Bănicioiu să îi aprobe o cerere de eutanasiere, invocând într-un document remis demnitarului că "nu are curaj" să îşi ia viaţa de una singură.

Motivul invocat de ieşeancă pentru solicitarea sa disperată este un presupus abuz pe care autorităţile române l-ar fi comis în urma unui litigiu de muncă purtat de Maria Georgescu şi Centrul Regional de Transfuzie (CRT) Iaşi. Solicitarea de eutanasiere, una remisă în scris ministrului Bănicioiu, a fost înaintată la mijlocul lunii iunie.

"Având în vedere faptul că mă judec într-un litigiu de muncă de 15 ani iar dumneavoastră încurajaţi abuzurile comise de către CRT Iaşi şi INHT Bucureşti, vă solicit, domnule ministru, emiterea unui ordin de eutanasiere a subsemnatei. Nu am curajul să îmi iau viaţa singură dar dumneavoastră, prin atitudinea pe care o manifestaţi contribuiţi la distrugerea subsemnatei, pe care nu o mai suport", se arată în scrisoarea adresată lui Nicolae Bănicioiu.

Necazurile Mariei Georgescu cu autorităţile române au început în anul 2001, pe când femeia, în vârstă atunci de 48 de ani, era angajată a CRT Iaşi. Atunci, ieşeanca a fost demisă din funcţie, reprezentanţii de atunci ai instituţiei invocând o hotărâre a Ministerului Sănătăţii. Maria Georgescu a considerat la vremea respectivă că a fost demisă ilegal şi a apelat la justiţie.

Pe 27 mai 2001, Judecătoria Iaşi îi dă câştig de cauză Mariei Georgescu, stabilind reintegrarea sa în funcţie."Decizia contestată este netemeinică deoarece nu se poate stabili o legătură între achiziţionarea unui aparat medical şi posibilitatea disponibilizării unui salariat", precizau la acea vreme judecătorii.

Ulterior acelei decizii a început un adevărat calvar pentru Maria Georgescu, instanţele de control judiciar "întorcând" decizia dată de instanţa de fond. Epopeea juridică s-a terminat, parţial, în 2010. Atunci, Tribunalul Iaşi a admis o cerere de revizuire formulată de Maria Georgescu, dându-i acesteia câştig de cauză după aproape un deceniu de procese.

Ieşeanca a câştigat după ce a depus la dosar adresa de la Ministerul Sănătaţii în care se precizau motivele avute la restructurările din 2000. "Din această adresă rezulta că nu a fost persoană vizată de restructurare şi prin urmare postul său nu a fost restructurat, aşa cum se motivează de către instanţa de judecată în decizia a cărei revizuire o solicită", se arată în sentinţa Tribunalului.

Maria Georgescu avea 48 de ani la momentul la care a fost restructurată, iar potrivit adresei ministerului de resort ar fi trebuit concediate femei cu vârsta minimă de 57 de ani.

 

Citeşte şi: Nu îți imaginai ASTA! Ce se întâmplă cu organismul dacă nu mai mănânci pâine?

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ