Cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu, votată marţea viitoare

| 27 noi, 12:35

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, pentru care DNA a solicitat încuviinţarea urmăririi penale, a fost audiat marţi, în Comisia juridică. Audierea celui de-al doilea om în stat are loc în condiţiile în care DNA a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu.

După audierea de marţi, Tăriceanu are termen până luni să depună note şi probe pe care le consideră necesare în apărarea sa, a declarat Robert Cazanciuc, care a şi anunțat că peste o săptămână se va da votul pe cererea DNA.

UPDATE Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice din Senat, a spus că fiecare membru al Comisiei Juridice a avut timp şi are în continuare să studieze dosarul, iar Călin Popescu Tăriceanu poate să vină oricând în cadrul Comisiei dacă apreciază că sunt lucruri de clarificat, până la momentul de săptămâna viitoare când va depune acele note scrise.

 

"Noi suntem aici pe repede înainte, noi suntem într-o procedură în care să ne formăm o anumită convingere. Dacă e nevoie de anumite clarificări ele trebuie aduse pentru a fi foarte siguri de ceea ce vom decide în final", a afirmat el.

 

Întrebat dacă săptămâna viitoare marţi va fi dat vot şi raport, întrucât s-ar fi cerut o prelungire, Cazanciuc a spus: "Nu am cerut o prelungire ieri, Biroul Permanent a stabilit în cursul perioadei de 14 zile un termen pentru depunerea raportului. E o procedură prevăzută de lege, nu ne putem juca cu termenele aici, nu putem prelungi practic acest termen. Va fi depus imediat, după dezbaterea de marţi va fi redactat raportul şi va fi trimis în Parlament".

 

"Nu este un vot pentru sau un vot împotrivă. Senatul este chemat să exercite o anumită atribuţie. Dacă o să o facă sau nu o să vedem marţi în urma dezbaterilor, ţinând cont de ceea ce am discutat astăzi şi de ceea ce domnul Tăriceanu poate pune în apărarea domniei sale", a mai spus Cazanciuc.

________

UPDATE Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat timp de o oră şi jumătate în Comisia juridică a Senatului, presa neavând acces la lucrările forului legislativ. Preşedintele Senatului nu a făcut declaraţii înaintea începerii şedinţei, dar nici la ieşirea de la audiere.

________

Comisia juridică a Senatului trebuie să întocmească raportul la solicitarea DNA până pe data de 10 decembrie.

Conform Regulamentului Senatului, hotărârea privind cererea încuviinţare a urmăririi penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art.67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Hotărârea prin care Senatul cere sau nu cere urmărirea penală se publică în Monitorul Oficial.

Din cei 11 membri ai Comisiei juridice din Senat, cinci sunt de la PSD, doi sunt de la PNL şi câte unul de la USR, UDMR şi ALDE. Senatorul Adrian Ţuţuianu, şi el membru al comisiei, a fost exclus din PSD, la acest moment el figurând ca fiind fără apartenenţă la un grup parlamentar. Întrebat în urmă cu două săptămâni cum vor vota senatorii PSD la solicitarea DNA privind ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PSD Liviu Drqagnea a spus că dosarul va fi studiat cu atenţie. ”Eu sunt Mama Omida, acum sincer?”, a spus şeful PSD, apreciind că ”senatorii PSD au personalitate”

Călin Popescu-Tăriceanu a avut termen cinci zile pentru a-şi studia dosarul întocmit de procurorii DNA şi după lecturarea unei părţi din el preşedintele Senatului a afirmat că acesta "nu are susţinere în acuzare şi este făcut pentru alte scopuri".

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice, în urmă cu două săptămâni, solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei superioare a Parlamentului.

Raportul Comisiei juridice va fi repartizat de Biroul permanent pe ordinea de zi a plenului.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ