Cererea DNA în cazul lui Tăriceanu, dezbătută de senatorii jurişti. Comisia este aşteptată să dea raportul
Comisia juridică a Senatului ar putea dezbate și întocmi, marți, un raport cu privire la solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. În ședința de săptămâna trecută, juriștii senatori nu au putut dezbate cererea DNA din cauza lipsei de cvorum, scrie Mediafax.
Comisia juridică a Senatului se reunește, marți, de la ora 10:00. Deși nu apare pe ordinea de zi, membrii comisiei ar putea dezbate și întocmi un raport privind solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luate de mită.
Săptămâna trecută, însă, membrii Comisiei juridice au părăsit sala de ședință, după o oră și jumătate de discuții, constatând lipsa existenței cvorumului. Deși termenul limită pentru depunerea raportului asupra cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, era data de 2 aprilie, potrivit deciziei conducerii Senatului, ședința s-a încheiat fără ca acest subiect să fie dezbătut în ședința de marți.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat pe 4 aprilie că le-a solicitat membrilor Comisiei juridice urgentarea demersului, astfel încât aceștia să depună un raport.
Lovitură din Parlamentul European pentru Guvernul Dăncilă: Viorel Ștefan, propus la Curtea Europeană de Conturi, RESPINS
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost audiat la finalul lunii noiembrie în comisie, depunând mai multe note.
DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.
Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă şi faţă de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.
Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.
În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.
Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a iniţiat şi susţinut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licenţe între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.