Cererea lui Nicuşor Constantinescu de scoatere de sub control judiciar, amânată pentru 30 iunie

| 19 iun, 2014

Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, până la 30 iunie, judecarea contestaţiei formulate de procurorii DNA în cazul deciziei prin care s-a dispus scoaterea de sub control judiciar a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au depus joi, când ar fi trebuit să se judece această contestaţie, o scrisoare medicală în care este precizat diagnosticul lui Nicuşor Constantinescu, tradusă în limba română.

Judecătorul a precizat că vrea ca documentul să fie depus în original, motiv pentru care a acordat un nou termen, în 30 iunie.

Contestaţia trebuia să se judece în 16 iunie, însă Curtea de Apel Bucureşti a amânat atunci judecarea până în 19 iunie, pentru ca avocaţii lui Nicuşor Constantinescu să depună la dosar acte medicale privind starea de sănătate a preşedintelui CJ Constanţa.

Într-un alt dosar, Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia formulată de avocaţii lui Nicuşor Constantinescu faţă de legalitatea şi temeinicia controlului judiciar dispus în cazul acestuia. Legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa a fost decisă de Tribunalul Bucureşti în 4 iunie, după ce acesta a fost trimis în judecată.

Pe de altă parte, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) vrea ca măsura controlului judiciar să fie înlocuită cu arestarea preventivă, pentru că Nicuşor Constantinescu nu a revenit în ţară până în 11 iunie, aşa cum dispusese instanţa, din SUA, unde se află pentru a urma un tratament medical.

Preşedintele CJ Constanţa arăta, într-un comunicat transmis prin intermediul avocatului său, că DNA îl acuză că s-ar sustrage urmăririi penale şi că a cerut arestarea sa preventivă, deşi el a fost operat şi se află într-un spital din SUA.

În 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, alături de el fiind deferit justiţiei directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, după ce niciunul dintre cei doi nu s-a supus controlului Curţii de Conturi.

Potrivit DNA, Gâmbuţeanu, în calitatea sa de director general al director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) Constanţa, cu ajutorul lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în 2011, 2012 şi 2013. Astfel, arată procurorii, nu a mai fost posibilă efectuarea consecutivă a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate.

O altă acuzaţie adusă în acest dosar se referă la faptul că în perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a prelungit 11 certificate de urbanism şi autorizaţiile de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale.

Într-un alt dosar, în 25 aprilie, şeful Consiliului Judeţean Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

Constantinescu este cercetat, în alt dosar, pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Nicuşor Constantinescu mai este judecat, din octombrie 2008, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri în care mai sunt acuzaţi primarul Radu Mazăre şi alte 35 de persoane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ