Certificatele de concediu medical includ, acum, şi măsura izolării

| 08 sep, 18:57

Certificatul de concediu medical a fost modificat pentru a conţine şi precizări cu privire la măsura izolării în cazul bolilor infecto-conttagioase, potrivit unui ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, cei care au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus şi trebuie să stea în izolare pot beneficia de concediu medical, cu cod specific, fără ca medicii de familie să solicite ajutorul DSP-ului.

În a doua rubrică a certificatelor medicale destinată urgenţelor medico-chirurgicale a fost introdusă sintagma "Boli infectocontagioase din grupa A/pentru care se instituie măsura izolării".

Pe noile certificate medicale a fost introdus și un nou cod de diagnostic aferent bolilor infectocontagioase pentru care se instituie măsura izolării. Este vorba despre codul 51, care apare acum pe lista codurilor de diagnostic enumerate în certificatul pentru concediu medical, notează Avocatnet.ro.

Nu în ultimul rând, procentul de plată în cazul indemnizației pentru carantină sau izolare este de 100%, nu de 75%, cât era înainte.

De asemenea, şi bolnavii izolaţi în urma unei evaluări făcute fără internere în spital vor beneficia de concediu medical.

“Persoana asigurată confirmată cu o boală infectocontagioasă, pentru care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locație declarată, la recomandarea medicului care a efectual evaluarea acesteia fără internare, în scopul constatării și menținerii riscului de transmitere a unei boli infectocontagioase, beneficiază de concediu medical acordat de medicul de familie, pe întreaga perioadă înscrisă în documentul eliberat de direcția de sănătate publică (...)”, apare într-un nou alineat ce urmează să fie introdus în Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, evidenţiază Avocatnet.ro.

În documentul pe care-l va elibera direcția de sănătate publică vor fi trecute, potrivit proiectului de ordin, informații privind medicul care a evaluat cazul, spitalul în care activează, dar și recomandarea cu privire la izolare, cu precizarea perioadei pentru care se stabilește aceasta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ