Cezar Preda este marmota PDL care învelea ciocolata în staniol

Deși Cezar Preda apărea în ultima emisiune a lui Mihai Gâdea prezentat mai degrabă ca un piroman preocupat să coordoneze arderea arhivelor Partidului Comunist Român în decembrie 1989, deputatul PDL este preocupat de fapt în prezent de un nou gen literar, și anume SF politic.

Astfel, vicepreședintele PDL și-a enunțat ultima teorie, conform căreia un candidat al dreptei reunite la prezidențiale ar putea fi propus abia după finalul alegerilor europarlamentare de anul viitor. Partea cea mai amuzantă din declarațiile lui Cezar Preda este însă aceea în care se afirmă că, în prezent, electoratul de dreapta din România ar fi mai mare decât cel de stânga. Și marmota cu ciocolata nu avea nimic împotrivă...

Probabil că distinsul liberal-democrat a numărat ca celebra sa colegă, Roberta Anastase sau a omis la socoteală câteva categorii sociale, cantități neglijabile pentru el, cum ar fi toți pensionarii care și-au văzut pensiile ciuntite de guvernele PDL teleghidate de la Cotroceni sau profesorii, medicii și, în general, toți cei invitați la data respectivă de președintele Băsescu să părăsească România în caz că au ceva de comentat la spitalele desființate, politicile de tăieri salariale, curbe de sacrificiu doar pentru căței și fondurile europene tocate pe terenuri de fotbal în pantă și săli de sport în comune în părăsire...

Dacă îi numărăm și pe aceștia și mai punem bașca și toate firmele care și-au tras obloanele pentru că, nu-i așa, cine nu era portocaliu nu exista la acea dată, socotelile vicepreșului pedelist se transformă oarecum în îmbărbătările unei galerii de fotbal care ”le zice”, deși echipa nu mai are demult nicio șansă. Pe de altă parte tindem să-i înțelegem și optimismul lui Cezar Preda, care tocmai ce și-a asigurat o poziție călduță în teritoriu prin eliminarea incomozilor Grigore Nedelcu și Cristian Nicu. Fiind mai realiști, noi numărăm altfel, concluzia care se impune în cazul de față fiind că pedeliștii sunt niște oameni ciudați și, cu cât rămân mai puțini, cu atât se incomodează mai tare între ei.