CFR Marfă, mărul discordiei în politica dâmboviţeană

Blestemul nostru este să avem tot timpul un scandal înainte, în timpul şi după procesele de privatizare din România. Dacă nu sunt acuze de corupţie sunt interese electorale şi dacă nu sunt interese electorale sunt interese politice să câştige cineva sau altcineva. De la Petrom şi până la C.E.C. şi Oltchim nici o privatizare nu a rămas fără un scandal. Repercusiunile sunt grave, dar simplu de înţeles.

A venit şi rândul CFR Marfă să intre în colimatorul politic dâmboviţean. În prezent procesul de privatizare este viciat de o luptă permanentă între palate. Cotroceniul acuză, Victoria se apără. Bineînţeles că toată lume doreşte transparenţă din partea autorităţilor publice. Toată lumea vrea şi are tot dreptul să ştie cine sunt cei care îi vor administra 50% plus 1 din acţiunile companiei de stat. Toată lumea are dreptul să ştie dacă preţul obţinut este în avantajul românilor. Dezbaterile politice din jurul privatizării nu vizează în nici un fel partea economică a problemei nici măcar partea de oportunitate. Singurele probleme care se ridică sunt legate de persoane.

Dacă analizăm fie şi succint declaraţiile liderului de la Cotroceni cu privire la privatizarea CFR Marfă ne dăm seama repede că sunt pline ochi de atacuri la persoane. Se atacă persoana ministrului propus Silaghi. Se atacă direct poziţia premierului Victor Ponta în procesul de privatizare şi se atacă şi persoana proprietarului GFR, Gruia Stoica.

O altă coincidenţă ciudată şi de asta spun că discuţia se axează exclusiv pe persoane şi deloc pe soluţii, este faptul că Stoica Gruia este citat la DIICOT Iaşi pentru un dosar din anul 2005, care a primit deja decizia de neîncepere a urmăririi penale încă din 2006. Calitatea lui Gruia în dosar a fost insignifiantă acesta având, conform spuselor sale 0,00015% dintr-o companie care a fost suspectată de evaziune fiscală. După 8 ani, exact acum când procesul de privatizare este în toi Gruia este chemat la DIICOT.

Dacă trecem peste acest eveniment tot rămân câteva lucruri interesante care se petrec cu privire la zgomotosul proces de privatizare al CFR Marfă. În primul rând toată lumea arată cu degetul guvernul. USL-iştii nu au făcut altceva decât să ducă la îndeplinire angajamentele pe care România le avea deja cu FMI, Banca Mondială şi CE. Fenechiu a fost lăudat că a finalizat partea cea mai grea din procesul de privatizare şi după câştigarea licitaţiei s-a ales cu 5 ani de închisoare, sentinţă dată de prima instanţă. Aşadar tot de oameni vorbim. Nu ştie nimeni ce a făcut Fenechiu acolo, ceea ce ştim însă este faptul că o licitaţie s-a desfăşurat în condiţii relative de linişte şi pace publică şi un câştigător s-a angajat să investească 900 de milioane de lei şi 1,5 milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă.

Mesajele pozitive care nu sunt deloc transmise de media legate de subiectul CFR:

1. Este poate pentru prima oară când o companie cu capital 100% românesc preia o companie de stat românească

2. Guvernul a reuşit să privatizeze CFR Marfă într-o perioadă în care investiţiile mai ales româneşti sunt greu de găsit pe fondul crizei economice

3. Preţul de 202 milioane de euro pentru acţiuni, plus investiţii de peste 900 de milioane de lei din partea GFR pentru CFR dau un cadru favorabil pentru dezvoltarea societăţii cu capital românesc.

Guvernul a construit un cadru echitabil în care companiile interesate s-au înscris, au participat şi din procesul de selecţie deschisă a rezultat un câştigător. Acest câştigător se întâmplă să fie GFR, o companie românească. Dacă privatizarea va merge până la capăt cu GFR nu avem de unde să ştim. Există încă două filtre de care GFR trebuie să treacă şi anume, semnarea efectivă a contractului şi consiliul concurenţei.

Oricare din aceste două filtre poate însemna un început al sfârşitului pentru actuala etapă a privatizării CFR Marfă. Problema care se impune a fi discutată se referă la ce poate să facă guvernul ca această privatizare să iasă cum trebuie. Răspunsul este relativ simplu. Guvernul nu poate face nimic altceva decât să respecte legea şi să aştepte termenele finale pentru semnarea contractului.

O eventuală ratare a procesului de privatizare, atâta timp cât legea este respectată nu poate fi imputată guvernului. Vicierea procesului de privatizare poate fi imputat factorilor externi, neimplicaţi în proces, cum ar fi Preşedenţia României, care emit ipoteze nefondate legate de părţile implicate, legate de potenţiali sau foşti miniştrii şi de calitatea şi probitatea financiară a companiei câştigătoare a licitaţiei deschise organizate de Ministerul Transporturilor.