CFR SA a închiriat o singură secţie de cale ferată din cele 14 scoase la licitaţie

| 22 aug, 2013

CFR SA a reuşit să închirieze doar o singură secţie de cale ferată, pe relaţia Buzău-Berca, din totalul de 14 scoase la licitaţie prin intermediul Bursei de Mărfuri, câştigător fiind desemnat Transferoviar Grup.

"Durata de preluare a secţiei adjudecate este de 30 de zile. Operatorii economici desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani", se arată într-un comunicat transmis de CFR SA.

Asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz a fost intersată să preia pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă, însă s-a retras pe parcursul procesului de privatizare.

CFR are posibilitatea să închirieze, prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile.

Închirierea unei părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele asumate de Guvern în relaţia cu FMI incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile.

CFR SA a anunţat marţi că va organiza joi la Bursa Română de Mărfuri o licitaţie pentru închirierea a 14 secţii de cale ferată care fac parte din infrastructura feroviară neinteroperabilă, aferente sucursalelor Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov şi Galaţi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ