Chevrolet Trax a fost lansat în România

| 10 iul, 2013

Noul automobil Chevrolet Trax, SUV (vehicul sport utilitar) de clasă mică, a fost lansat miercuri pe piaţa românească, la preţuri de listă începând de la 15.500 de euro (cu toate taxele incluse).

Trax concurează cu Nissan Juke, Opel Mokka şi Renault Captur şi este disponibil în trei variante de motorizare - un motor turbo pe benzină de 1,4 litri, un motor pe benzină de 1,6 litri şi un motor turbo diesel de 1,7 litri. Trax este al 14-lea model nou, lansat în Europa începând din 2009 de Chevrolet, constructorul care în 1935 inventa SUV-ul prin modelul Carryall Suburban.

Noul model face parte din segmentul B de SUV-uri (cele cu dimensiuni reduse, de clasă mică), segment în care vânzările au crescut de la 130.214 unităţi în 2008 la aproximativ 264.000 în 2012, la nivel global.

Importatorul estimează că în România Trax va deveni al 4-lea cel mai vândut model al mărcii, după Aveo, Cruze şi Spark.

Maşina are o lungime de 4,2 m, o lăţime de 1,7 m şi o înălţime de 1,6 m, iar elementele cheie care definesc aspectul exterior sunt grila dublă a radiatorului, cu legendarul papion Chevrolet, pasajele roţilor pronunţate, aripile spate atletice şi farurile duble parabolice.

Sunt disponibile opt configuraţii pentru scaune, rândul de scaune din spate este prevăzut cu o priză standard de 230 V,care poate fi folosită pentru reîncărcarea laptopurilor şi a altor dispozitive electronice, fără a fi nevoie de un adaptor.

Posibilităţile de depozitare sunt multiple, spaţiul de încărcare poate fi extins până la 1.370 de litri, iar sub podeaua portbagajului este disponibil un spaţiul de depozitare suplimentar.

Prin intermediul sistemului Chevrolet MyLink, o dotare standard în cazul nivelurilor de echipare superioare ale modelului Trax, şoferii au la dispoziţie un sistem uşor de utilizat, care le permite să acceseze fişiere media, inclusiv aplicaţii specializate, de pe dispozitivul lor mobil compatibil.

În combinaţie cu o transmisie manuală cu şase trepte de viteză, motorul de 1,4 l dezvoltă o putere de 140 cp (103 kW) şi generează un cuplu maxim de 200 Nm, în timp ce motorul turbo diesel de 1,7 l asigură o putere de 130 cp (96 kW) şi un cuplu maxim de 300 Nm.

Motorul turbo diesel de 1,7 l este cel mai economic dintre cele trei şi consumă 4,5 l/100 km cu o transmisie manuală (tracţiune pe puntea faţă), în timp ce consumul motorului turbo de 1,4 l cu transmisie manuală va avea o valoare medie de 6,5 l.

Chevrolet este cea mai mare marcă internaţională a companiei General Motors, cu vânzări anuale de peste patru milioane de autovehicule în peste 140 de ţări.

În întreaga lume au fost vândute 215 milioane de automobile Chevrolet, iar astăzi mai circulă pe şosele aproximativ 60 de milioane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ