ECONOMICA.NET: Chevron începe explorarea gazelor de șist în România
Compania americană Chevron a primit aprobările guvernului de la București și va demara explorarea gazelor de şist în România, scriu jurnaliștii de la Economica.net.
Chevron va începe explorarea gazelor de şist în Vaslui, unde va săpa puţuri pentru a prospecta zăcămintele şi va realiza un studiu 2D lângă Marea Neagră, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat de Reuters, fără să ofere o dată de la care vor începe aceste operaţiuni.
„Faza de explorare este una multi-anuală. Rezulatele stagiului de explorare vor determina, în cooperare cu guvernul României, demararea unor potenţiale activităţi de exploatare", a declarat reprezentantul companiei.
Faza de explorare este anterioară celei de exploatare şi presupune determinarea rezervelor de zăcăminte subterane şi metoda optimă de exploatare. Chevron s-a orientat în ultimii ani pentru exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Aceasta este o metodă controversată de aducere la suprafaţă a hidrocarburilor, oponenţii ei considerând că aduce mari probleme de mediu, în special din pricina contaminării pânzelor freatice.
Chevron are o concesiune de 6.350 de kilometri pătraţi lângă Bârlad, judeţul Vaslui, şi una de 2.700 de kilometri pătraţi în zona litoralului Mării Negre (Adamclisi, Costineşti şi Vama Veche). În luna aprilie, Chevron estima că va începe explorarea undeva în cea de-a doua jumătate a anului 2013.
La sfârşitul lunii aprilie, ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara că au fost eliberate avizele pentru explorare în zona Dobrogea, fără să facă referire la perimetrul Chevron din Vaslui, unde compania anunţă că vrea să sape primul puţ. Plumb a adăugat că, în acest stadiu, nu se foloseşte metoda fracturării hidraulice.
Locuitorii oraşului Bârlad au protestat în mai multe rânduri împotriva planurilor Chevron de exploata gaze de şist în zonă prin metoda fracturării hidraulice, iar un astfel de protest a fost organizat la nivelul întregii ţări la începutul lunii aprilie.
În momentul în care se afla în opoziţie, actuala putere se declara împotriva exploatării gazelor de şist. Discursul guvernului condus de Victor Ponta s-a schimbat, însă, în timp. Premierul a declarat că este în favoarea explorării gazelor de şist şi că nu există dovezi ştinţifice că fracturarea hidraulică afectează mediul.
Miza în acest domeniu este una uriaşă. U.S. Energy Information Administration (EIA), parte a Departamentului de Energie a Statelor Unite, estimează că România, Ungaria şi Bulgaria au împreună resurse de 538 de miliarde de metri cubi de gaz blocat în şisturi, ceea ce ar acoperi mai mult decât consumă Europa într-un an şi echivalentul consumului României timp de 40 de ani.