Chişinăul anunţă că a realizat majoritatea prevederilor din Foaia de parcurs privind Asocierea Republicii Moldova la UE

| 02 aug, 10:31

Chişinăul a realizat majoritatea prevederilor incluse în Foaia de parcurs privind Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, reuşind deblocarea finanţării externe şi stabilizarea celor mai importante domenii în stat, au declarat luni, într-o conferinţă de presă comună, premierul Pavel Filip şi preşedintele parlamentului Andrian Candu, potrivit Radio Chişinău.

Republica Moldova a îndeplinit 74 de puncte din cele 82 incluse în această Foaia de parcurs, a indicat Andrian Candu, adăugând că mai rămân unele restanţe, amânate pentru sesiunea de toamnă a legislativului, la insistenţa experţilor FMI pentru a fi discutate cu partenerii externi de dezvoltare ai Republicii Moldova (UE, FMI, Banca Mondială, BERD). 

Premierul Pavel Filip a menţionat că în urma ultimei vizite a delegaţiei FMI la Chişinău s-a reuşit deblocarea finanţării externe a Republicii Moldova, fapt care oferă ţării o perspectivă clară de dezvoltare. 

"Pachetele de legi cu privire la sistemul bancar şi noul Cod al Audiovizualului vor fi discutate în sesiunea de toamnă a parlamentului. Am realizat reforme importante cum sunt cea a justiţiei şi în domeniul afacerilor. După ce le vom implementa, va începe finanţarea Republicii Moldova din partea UE, a FMI şi va fi acordată prima tranşă de 50 de milioane de euro din acordul cu România. Nu am reuşit să schimbăm lucrurile în Republica Moldova, dar am reuşit să aducem lucrurile pe calea cea dreaptă", a declarat şeful executivului moldovean. 

Unii experţi de la Chişinău nu sunt însă la fel de optimişti, în condiţiile în care cele mai importante prevederi ale Foii de parcurs, şi anume reforma sistemului financiar-bancar şi pachetele de legi privind integritatea şi adoptarea unui nou Cod al Audiovizualului, nu au fost încă adoptate. 

"Această Foaie de parcurs reprezintă exclusiv un instrument de apropiere a Chişinăului de Bruxelles, o modalitate de recâştigare a încrederii partenerilor externi. Realizarea cu adevărat a reformelor depinde doar de voinţa politică a autorităţilor moldovene şi nu de prevederile unui document tehnic cum este Foaia de parcurs", a declarat directorul Institutului Economiei de Piaţă din Chişinău, Roman Chircă, menţionând că rămân restante evaluarea sistemului financiar-bancar, reformarea sistemului energetic, măsuri care nu vor fi atât de uşor de realizat. 

Premierul Pavel Filip şi preşedintele parlamentului, Andrian Candu, au mai spus că recent au semnat o scrisoare pe care au adresat-o şefei diplomaţiei europene, Frederica Mogherini, şi comisarului pentru extindere, Johannes Hahn, pe care i-au informat despre stadiul reformelor în Republica Moldova şi au anunţat priorităţile pentru perioada imediat următoare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ