Chiţoiu, despre OUG privind gerul: A fost retrasă de pe site pentru că era o prostie scrisă acolo
Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor, a declarat, marţi, că proiectul de ordonanţă în care se făcea referire la gerul neobişnuit prognozat pentru această iarnă a fost realizat de "departamentul de buget" şi a fost scos de pe site pentru că "era o prostie scrisă acolo".
Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor, a declarat că proiectul de ordonanţă în care se justifica transferul unor sume către autorităţile locale prin faptul că este aşteptat un ger neobişnuit pentru această iarnă a fost realizat de "Departamentul de buget". Ulterior, el a fost întrebat de ce a fost scos proiectul de pe site-ul ministerului. "Pentru că aia era o prostie (...) Da, era o prostie scrisă acolo", a precizat ministrul, conform Mediafax.
De asemenea, el a precizat că în primă instanţă nu a ştiut de faptul că proiectul a fost postat pe site-ul instituţiei pe care o conduce.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu cunoaşte proiectul de OUG care anunţă în nota de fundamentare că vor fi "geruri anormale" în următoarea perioadă, el precizând că a întrebat la ANM şi "nu vine niciun ger deocamdată".
Întrebat dacă a primit informaţii în Guvern privind prognoze meteo care se înrăutăţesc spre finalul anulului, fiind anunţat un ger cumplit, Ponta a răspuns: "Nu, şi sincer să fiu nu cred că chestiile astea...".
Solicitat să spună care este sursa unei astfel de prognoze menţionată într-o notă de fundamentare a unei OUG prin care se dau mai mulţi bani la primari la finalul anului, Ponta a precizat că nu ştie şi nici nu cunoaşte proiectul de OUG.
"Nu ştiu. Nu cunosc proiectul. La mine ajung numai când sunt finalizate. De unde aveţi dumneavoastră acest proiect?", a spus Ponta.
Prognoza meteorologică indică un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, se arată într-un document al Guvernului prin care este justificat un transfer de fonduri către primării pentru acoperirea costurilor generate de iarnă.
"Potrivit prognozei meteorologice, va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, ceea ce va determina creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada sezonului rece.
În aceste condiţii există riscul ca autorităţile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiţii optime a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă în anul 2013", se arată în nota de fundamentare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului.
Prin această ordonanţă, Guvernul va transfera autorităţilor locale bani din Fondul de rezervă bugetară pentru plata arieratelor, costuri urgente pentru funcţionarea în perioada de iarnă şi alte cheltuieli, inclusiv salarii.