Cimitirele şi serviciile funerare, reglementate printr-o lege promulgată de preşedintele Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de promulgare a Legii privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare.
Conform expunerii de motive, legea are ca scop reglementarea unitară şi transparentă a activităţilor de înfiinţare, funcţionare şi închidere a cimitirelor, precum şi a serviciilor funerare.
Iniţiatorii au motivat necesitatea legii prin faptul că majoritatea reglementărilor româneşti în domeniu erau 'depăşite' şi nu mai corespundeau condiţiilor de viaţă actuale şi normelor europene.
Tot luni preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea privind măsuri de reglementare a depozitării seminţelor de consum şi a regimului certificatelor de depozit pentru acestea.
Preşedintele a semnat, de asemenea, decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.