Cinci obiceiuri la care ar trebui să renunți dacă ai peste 30 de ani
Există câteva obiceiuri care pot sta în calea unei vieți sănătoase din toate punctele de vedere. Specialiștii în lifestyle au alcătuit o listă cu cinci dintre acestea.
Fumatul ocazional
Studiile arată că dacă fumăm, oricât de puțin, prezentăm un risc mai ridicat de boli de inimă și de cancer decât cei care nu fumează deloc. Asta ca să nu mai vorbim de efecte nedorite pe termen scurt, cum ar fi respirația urât mirositoare, aspectul neplăcut al pielii și banii cheltuiți.
Lipsa sportului
Nu ar trebui să ne bazăm doar pe metabolism când vine vorba de sănătate și de aspectul fizic. Un sondaj la care au participat doar instructori de fitness arată că trebuie să facem sport de cel puțin trei ori pe săptămână dacă vrem să vedem rezultate.
Ignorarea sănătății mintale
Relațiile toxice, obiceiul de a participa la evenimente care nu ne plac și lipsa unui echilibru între serviciu și viața personală ar trebui eliminate.
Întârziatul
Este tolerat în școala generală și liceu, este înțeles de către profesori în facultate, după un weekend de petrecere, dar la vârsta adultă nu mai este permis. Îți strică reputația cât ai clipi.
Cafeaua cumpărată zilnic din oraș
Cercetătorii au calculat că acest obicei ne-ar putea costa mai mult de 700 de dolari pe an - cât un bilet de avion către o destinație exotică.