Cine este de vină? Animalul sau omul?

Faptul că urşii coboară din pădure până în sate nu este ceva nou, iar localnicii din zona de munte s-au obişnuit cu astfel de lucruri, însă, începând de anul trecut atacurile urșilor au început să se soldeze cu tot mai multe victime.

În această perioadă urşii coboară în principal la livezile oamenilor pentru a mânca fructe, dată fiind lipsa de hrană din pădure, iar probabilitatea ca ei să se apropie de casele oamenilor este una foarte ridicată. De asemenea, numărul urşilor a reprezentat o problemă pentru ţara noastră, anul trecut autorităţile afirmând că nu există o evidență clară a populației de urşi bruni din România.

Atacurile urșilor de anul trecut au făcut și primele victime omeneşti, de aceea opinia publică a reacţionat foarte virulent la adresa autorităţilor. După pierderile de vieţi omeneşti de anul trecut, ministrul Mediului a convocat o întâlnire cu reprezentanţi ai ONG-urilor pentru protecţia animalelor şi ai asociaţiilor de vânătoare, pentru a discuta despre gestionarea populaţiei de urşi din pădurile românești.

În urma discuţiilor a rezultat înăsprirea controalelor la administratorii fondului de vânătoare. Însă, probabil cel mai important aspect care a ieşit la iveală a fost acela că dintre atacurile care au avut loc anul trecut în Dâmbovița, două au fost provocate de oameni.

Coincidenţa face ca unul dintre atacurile din acest an să fie provocat tot de către oameni. Conform Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi (AJVPS) Dâmboviţa, ursoaica responsabilă de atacul de la sfârșitul săptămânii ar fi devenit agresivă doar după ce s-a simţit în primejdie, în condiţiile în care avea pui. Reprezentanţii asociaţiei au afirmat că au avut loc acţiuni de îndepărtare a animalelor sălbatice în mod constant, pentru ca astfel de tragedii să nu se producă.

Încă de anul trecut, ministrul Mediului anunţa că numărul urşilor din fondurile de vânătoare din judeţe precum Vrancea, Dâmboviţa sau Covasna nu este cunoscut şi nici rutele de migrare ale acestora. Prin lipsa unei gestionări mai riguroase a numărului de urşi din anumite zone, se poate ajunge la o suprapopulare a unui fond de vânătoare, numărul crescut al acestora pe un anumit teritoriu fiind și o cauză a tragediilor ce au avut loc anul trecut.

Faptul că există din ce în ce mai multe victime ale animalelor sălbatice nu ar trebui să ducă la o „răzbunare” din partea oamenilor. Printr-o vânătoare necontrolată a acestor animale putem ajunge să punem în pericol o specie rară în Europa.

Prin dezvoltarea societăţii, spaţiul urşilor s-a restrâns, la fel şi sursele lor de hrană. Pentru ca asemenea situaţii să nu mai aibă loc, în România ar trebui să existe o inventariere clară a populaţiei de urşi, iar habitatele acestora să fie identificate şi marcate. În acest fel, turiştii şi localnicii vor fi avertizaţi cu privire la pericolul reprezentat de aceste animale.