Cine este Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat director al SIE: de la membru supleant în UTC la premier
Mihai Răzvan Ungureanu este un istoric și diplomat român, care a deținut funcțiile de ministru de externe al României între anii 2004-2007 și director al Serviciului de Informații Externe al României între anii 2007-2012. Ulterior, el a fost prim-ministru al Guvernului României, în perioada dintre 9 februarie 2012 și 7 mai 2012.
Ungureanu s-a nascut la data de 22 septembrie 1968 in municipiul Iasi, fiind fiul prof. dr. stefan Ungureanu, fost viceprimar al municipiului Iasi(1996-2000). In perioada studiilor efectuate la Liceul de matematica-fizica "Costache Negruzzi" din Iasi (pe care l-a absolvit ca sef de promotie in anul 1987), din 1985 si pana la Revolutia din 1989, el a fost membru supleant in Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist.
In anul 1988, a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi. In perioada cat a fost student, a detinut pozitiile de membru al Senatului Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi (1990-1992) si de Secretar executiv al Asociatiei Internationale a Studentilor in Istorie, Budapesta - Bruxelles (1990-1993).
Citeste si: BOMBĂ! Un ministru de Externe şi o cunoscută actriţă râvnită de toţi românii, cel mai nou cuplu al momentului
A absolvit facultatea în 1992, iar un an mai târziu a sustinut masteratul in Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universitatii Oxford. La 27 martie 2004 a obtinut doctoratul in istorie moderna la Facultatea de Istorie a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi, cu o teza cu tema “Convertire si integrare in societatea romaneasca la inceputul epocii moderne", avandu-l ca indrumator stiintific pe acad. prof. dr. Alexandru Zub.
In perioada 1998-2001, el a indeplinit functia de secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe. Apoi este numit in functia de director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) si coordonator-adjunct al Initiativei de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI) (2003-2004), ambele cu sediul la Viena. Mihai-Razvan Ungureanu a fost numit in functia de Ministru al Afacerilor Externe la data de 29 decembrie 2004, in Guvernul Tariceanu. A demisionat din functia de ministru de externe in data de 4 februarie 2007, in urma situatiei create de retinerea a doi muncitori romani (Nelu Ilie si Adrian Gancean) in Irak. Cei doi romani, care lucrau la o baza militara americana in calitate de subcontractori, fusesera acuzati de spionaj, deoarece au facut fotografii fara aprobare in interiorul bazei.
Citeste si: Mihai-Răzvan Ungureanu, nominalizat director la SIE
Cariera sa continuă cu şefia SIE. La data de 26 noiembrie 2007, presedintele Romaniei, Traian Basescu a inaintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Razvan Ungureanu in functia de director al Serviciului de Informatii Externe, ramasa vacanta din martie 2007, in urma demisiei lui Claudiu Saftoiu.
Ulterior, demisionează pentru a fi numit prim-ministru al Guvernului României, funcţie pe care a ocupat-o în perioada dintre 9 februarie 2012 și 7 mai 2012. Pierde această funcţie în urma moţiunii de cenzură care a dus la căderea guvernului şi la înlocuirea sa cu Victor Ponta.