Cine este românul înregistrat cu 35.000 de euro lunar pentru creşterea copilului. „Urma să facem prima plată în august“

| 06 sep, 17:02

Un sibian care desfăşoară afaceri în domeniul agriculturii urma să primească lunar o indemnizaţie de 35.000 de euro pentru creşterea copilului. Autorităţile au suspendat temporar plata.

Potrivit informaţiilor obţinte de presa locală din Sibiu, numele beneficiarului indemnizaţiei-record de creştere a copilului este Liciniu Lupu, antreprenor local cu afaceri în domeniul agriculturii. Printre cele mai importante afaceri desfăşurate de Lupu se numără o plantaţie de afine pe care o exploatează în zona Făgăraş. Soţia beneficiarului, Alexandra Petria Lupu, este medic la Spitalul din Sibiu. Statul român urma să efectueze prima plată pe data de 25 august 2016. Oficialii Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu susţin că nu au fost transferaţi banii, care se află în conturile instituţiei şi pot fi viraţi după verificarea veniturilor.

Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), sibianul a înregistrat un venit mediu lunar de 187.158 de lei. Este înregistrat cu o indemnizaţie de 159.084 de lei, echivalentul a peste 35.000 de euro. Liciniu Lupu a refuzat să comenteze situaţia, invocând faptul că nu este persoană publică.

„La ora aceasta, nu am făcut nicio plată către beneficiar fiindcă am vrut să fim siguri de aceste venituri. Este controlată activitatea acestui PFA, pe care a obţinut aceste venituri beneficiarul respectiv. N-am sistat indemnizaţia, banii sunt în conturile noastre. Am cerut încă o verificare pentru că suma este foarte mare. Dacă verificarea actelor va dovedi că sunt în regulă aceste venituri se va plăti indemnizaţia la zi. Urma să efectuăm prima plată în luna august. Beneficiarul a fost de acord cu verificarea acestor venituri", a declarat Ioan Dumitru Boţa, director al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu. Boţa a explicat că indemnizaţia se calculează însumând veniturile pe ultimele 12 luni consecutive din ultimii doi ani de muncă. Se face media lunară şi se acordă 85% din această medie. Este vorba despre venituri salariale plus venituri din activităţi agricole, piscicole etc.

Tag-uri: ANPIS
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ