Cine este suedezul Måns Zelmerlöw, câştigătorul finalei EUROVISION 2015

Ediţia din 2015 a concursului EUROVISION a fost câştigată de cântăreţul suedez Måns Zelmerlöw, cu piesa "Heroes", care a obţinut un total de 365 de puncte.
Måns Zelmerlöw, care va împlini 29 de ani pe 13 iunie, este un cunoscut cântăreţ de muzică pop din Suedia. El a participat la show-ul muzical Idol 2005, a câştigat cel de-al doilea sezon Let's Dance, din Suedia, şi a devenit faimos în 2007, când piesa sa - "Cara Mia" - a cunoscut succesul în mai multe ţări europene. Måns Zelmerlöw a mai participat la preselecţiile din Suedia pentru concursul Eurovision în 2007 şi 2009, reuşind să câştige în 2015.
Cântăreţul suedez a avut un spectacol incendiar în timpul finalei de sâmbătă seară, de la Viena, cu multiple efecte speciale, fapt ce a contribuit la câştigarea concusului EUROVISION.
România, reprezentată de trupa Voltaj, cu melodia "De la capăt/ All Over Again", a ocupat poziţia 15-a.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
