Cine nu cunoaște protestează

Subiectul momentului este dat cu siguranţă de protestele de la Roşia Montană. Orice mişcare de protest suscită interes dacă este fundamentată şi dacă există o cauză destul de bună care să stârnească un val social de simpatie faţă de cei care protestează.

Piaţa Universităţii din iarna anului trecut este un astfel de exemplu. Oamenii au ieşit cu miile în stradă pentru că erau ignoraţi, pentru că nu mai puteau rezista la măsurile de austeritate impuse de guvern.

Au fost mişcări care au avut un obiectiv clar, jos guvernul, lucru care s-a şi întâmplat. La scurt timp după acele evenimente un alt guvern a fost investit care la scurt timp după investire a dat oamenilor ceea ce a promis. Mişcările au avut obiectivul îndeplinit chiar dacă Traian Băsescu încă se află la Cotroceni.

Ce se întâmplă acum. Roşia Montană este un caz care ţine opinia publică ocupată de 13 ani. S-au expus foarte multe argumente de ambele părţi ale baricadei. Cei care cred cu obstinaţie că proiectul este dăunător pentru mediu şi va aduce dezastre în zona Roşia Montană se află în stadă. Cei care cred că exploatarea minereului aurifer este benefică pentru economia noastră şi cred că proiectul trebuie promovat şi continuat de către guvern sunt acasă, şi sunt mulţi.  Sondajele ne arată o cifră de peste 60% din cei intervievaţi care consideră că proiectul RMGC trebuie să continue.

Cei din stradă sunt în marea majoritate studenţi. Nu trebuie să încercăm să minimalizăm această mişcare, dar ceea ce trebuie să facem este să o analizăm raţional în limitele democraţiei care sunt cauzele care fac din acest protest unul legitim sau unul eficient.

Primul lucru de care trebuie să ne dăm seama este faptul că protestul este o parte integrantă a democraţiei. Nu există nici un sistem democratic care să nu fie uns la balamale cu proteste şi mişcări de stradă. Legitimitatea protestului există şi de asemenea legitimitatea temei există, orice pericol manifestat mediului înconjurător este capabil să provoace reacţia promptă a reprezentanţilor societăţii civile. Ceea ce este iraţional în acest conflict între interesele marilor corporaţii malefice şi interesele ecologiştilor declaraţi este faptul că primii şi poate cei mai în măsură să protesteze împotriva unui proiect care ar putea să le afecteze viaţa sunt cei peste 2000 de locuitori din zonă. Ulterior putem vorbi de proteste la nivelul judeţului Alba care, în eventualitatea unei catastrofe ecologice ar avea de suferit, ceea ce constatăm cu toţii este faptul că de pe acel front nu se aude nimic.

Cauzele pentru acest efect pot fi multiple dar în nici un caz nu ne putem imagina că RMGC merge cu o pungă cu aur şi împarte fiecărui cetăţean din Alba lingouri ca să le cumpere tăcerea. Conform principiului „Briciului lui Occam” dacă avem două ipoteze, cea mai plauzibilă din cele două trebuie acceptată ca fiind adevărată. Aşadar, de ce nu protestează 5000 de oameni în Alba la Roşia Montană? Pentru că îi plăteşte cineva să nu facă asta, riscând un scandal mediatic de toată frumuseţea, sau pentru că sunt de acord, în cunoştinţă de cauză că aurul scos din pământ va aduce beneficii zonei şi nu daune? Ipoteza cea din urmă trebuie să fie adevărată.

Oricare ar fi deznodământul mişcărilor iniţiate de o parte a societăţii civile trebuie remarcate două lucruri, protestatarii au un mesaj agresiv şi un comportament așijderea. În cel de-al doilea rând protestatarii nu prezintă o alternativă economică la problema pe marginea căreia protestează, cu alte cuvinte, ce se întâmplă cu Roşia Montană în eventualitatea în care RMGC pleacă. Investiţiile companiei în zonă vor trebui recuperate şi statul român va fi bun de plată. Zona nu este un rai pe pământ pentru că exploatări miniere în masivul muntos s-au tot făcut de pe vremea romanilor şi inclusiv pe vremea lui Ceauşescu aşa că turismul nu poate reprezenta o alternativă la extragerea şi prelucrarea aurului. Protestatarii sunt puşi în situaţia de a reprezenta un blocaj, obtuz şi fără soluţii în calea unui proiect care poate reprezenta o soluţie atât pentru locuitorii din împrejurimi cât şi pentru economia românească per ansamblu şi acest lucru nu este neapărat vina celor care protestează. Agresivitatea faţă de reprezentanţii presei şi în general lipsa unui mesaj conturat şi argumentat, lipsa unor voci puternice, cunoscute şi cu credibilitate care să alimenteze protestul fac din acesta o mişcare incoerentă care foarte greu va reuşi să obţină ceva în urma manifestărilor.