Cine nu vrea ca CFR Marfă să se privatizeze?

Miza era aceea a respectării calandarului asumat de Guvernul României în faţa FMI, prin cedarea companiei către un investitor astfel încât statul să fie exonerat de acoperirea pierderilor uriaşe şi a datoriilor istorice pe care le-a înregistrat CFR Marfă în decursul timpului. Desigur, la fel de importantă era asigurarea unui plan de salvare a companiei naţionale de transport feroviar de marfă, ceea ce se obţinuse prin includerea în contractul de privatizare a unor clauze prin care viitorul acţionar majoritar urma să modernizeze CFR Marfă şi să asigure locurile de muncă pentru angajaţi.

Când lucrurile mergeau bine şi procesul de privatizarea intrase în linie dreaptă, pe fir a intrat nimeni altul decât Traian Băsescu. Într-un acces de invidie, generat probabil de faptul că încă se consideră cel mai performant ministru al Transportului din perioada postdecembristă (deşi în mandatele sale la Transporturi nu s-a construit nici măcar un kilometru de austostradă), şeful statului a lansat tot felul de fitile – ba că cel care a câştigat licitaţia nu ar avea banii necesari pentru a-i vira statului, ba că firma câştigătoare nu ar putea asigura rolul strategic pentru o companie de talia CFR Marfă, ba că investitorul nu ar avea bani pentru modernizare, ba că GFR ar urma să îşi recupereze bani plătiţi pe CFR Marfă din tăierea la fier vechi a vagoanelor. Iar lista poate continua.

Este evident că intervenţia lui Traian Băsescu şi ingerinţa în procesul de privatizare nu sunt deloc întâmplătoare. Poate că şeful statului doreşte dinamitarea procesului de privatizare pentru a face loc unei alte companii sau poate că pur şi simplu preşedintele nu se poate consola cu ideea că privatizarea CFR Marfă ar fi putut fi un succes.

Astfel, a discredita compania câştigătoare a licitaţiei pentru preluarea CFR Marfă este un joc periculos. Să nu uităm totuşi că GFR a câştigat licitaţia pentru preluarea companiei naţionale de transport feroviar de marfă din Croaţia, iar firma lui Gruia Stoica operează deja în mai multe state din zonă. Deci, argumente suficiente care vorbesc despre potenţa GFR. Iar un avantaj al preluării CFR Marfă de către o companie românească este legat de capital. Fiindcă odată ca va fi readusa pe profit, avem certitudinea că banii fie vor fi reinvestiţi în modernizare, fie vor fi utilizaţi în operaţiuni de transport feroviar. Adică acest capital va rămâne în România, într-o perioadă în care efectele crizei economice nu au fost definitiv depăşite.