Cine rupe USL

Ne aducem aminte de momentele de tensiune din alianţă şi de asemenea de felul cum au fost speculate aceste momente de analiști şi politicieni deopotrivă. Ne aducem aminte de episodul SRS, ne aducem aminte de discuţiile între liderii USL pe marginea impozitării suplimentare a unor categorii de bugetari cu venituri mari şi ne aducem aminte lesne de recentul eveniment din Parlamentului României când alianţa a reacţionat bicefal la propunerea de organizare a referendumului iniţiat de preşedinte.

De fiecare dată când cineva a lansat în atenţia publică un subiect controversat legat de USL a existat o parte considerabilă de formatori de opinie care au „propovăduit” destrămarea iminentă a Uniunii Social Liberale. Ce s-a întâmplat până în prezent? Răspunsul este simplu. Nu s-a întâmplat nimic. Uniunea Social Liberală continuă să încerce să-şi îndeplinească obiectivele asumate şi guvernează. USL este în continuare susţinută de o majoritate parlamentară confortabilă şi nu există foarte multe exemple care să ne arate, fără urmă de îndoială, că în Parlament Uniunea Social Liberală scârţâie.

Să facem un simplu exerciţiu de gândire şi ne punem întrebarea simplă: ce beneficii aduce ruperea USL şi pentru cine?

Pentru PSD ruperea alianţei ar însemna, în mod natural o goană după alianţe alternative care să îi asigure continuitatea la guvernare. Nu cred că este atât de uşor să porneşti negocieri cu alte grupuri politice ale partidelor parlamentare pentru a te susţine în fruntea guvernului. Alternativele nu sunt atât de multe, ba chiar nu se pot întrevedea decât două opţiuni în viitorul apropiat. Prima opţiune ar fi PDL, fapt care ar decredibiliza total PSD-ul în faţa propriilor alegători. A doua opţiune ar fi PPDD, un partid de „entertainment”, fără identitate structurată, fără ideologie şi doctrină şi mai mult decât atât, o forţă politică volatilă. Deci nici una din cele două opţiuni nu este viabilă. În concluzie, pentru PSD şi pentru Victor Ponta care au multe obiective angajate şi în curs de finalizare cum ar fi regionalizarea sau reforma sistemului administrativ, ruperea USL nu este de dorit în raport cu avantajele şi dezavantajele care se prezintă.

Pentru PNL, ruperea USL ar echivala cu ieşirea de la guvernare. Este simplu de observat că nici o permutare de ordin parlamentar nu i-ar permite PNL-ului domnului Antonescu să preia frâiele guvernării şi să trimită PSD în opoziţie. În sine, ruperea USL reprezintă delimitarea PNL-ului de toate obiectivele asumate în faţa electoratului. Aceste obiective pot fi îndeplinite numai în interiorul relaţiei simbiotice dintre cele două formaţiuni care compun astăzi USL. Opoziţia pentru PNL nu este de dorit pentru că pierde practic orice şansă să îşi impună candidatul cu cele mai multe şanse la preşedinţie. Un adversar de rangul PSD în alegerile prezidenţiale nu va plasa PNL-ul într-o poziţie favorabilă.

Partidul Conservator şi Uniunea Naţională pentru Progresul României sunt poate cel mai în măsură să respingă ipoteza ruperii USL. Pentru nici unul din cele două mini-partide, care nu pot exista fără susţinerea considerabilă a unui partid de masă, nu se va prezenta vreun beneficiu din destrămarea USL-ului.

Aş îndrăzni să spun că nici măcar pentru Partidul Democrat Liberal nu este benefică ruperea USL-ului. PDL-ul are nevoie de o lungă perioadă de opoziţie pentru a-şi câştiga identitatea pe partea dreaptă a spectrului politic. Datorită conflictelor interne şi practic datorită scindării PDL-ului pe fondul despărţirii sale de preşedintele Traian Băsescu, PDL nu poate susţine guvernarea şi dacă ar face acest lucru probabil ar sista să existe ca partid.

Singurul care poate avea ceva de câştigat de pe urma destabilizării USL este preşedintele Traian Băsescu. Chiar dacă acesta se află în poziţia de „lame duck”, nu mai poate candida pentru un alt mandat de preşedinte, proiectul Mişcării Populare şi perspectivele pe care omul politic Traian Băsescu le are după părăsirea Cotroceniului îl fac cel mai în măsură să-şi dorească slăbirea legăturilor între liberali şi social democraţi, care eventual să ducă la o destrămare a USL.

Am fi ignoranţi să credem că demersurile preşedintelui de iniţiere sau reiniţiere a referendumului privind reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral au alt obiectiv decât stârnirea unor discuţii în interiorul alianţei de guvernământ cu privire la primul şi poate cel mai important obiectiv asumat de USL, revizuirea Constituţiei. În condiţiile pactului de coabitare semnat de preşedinte şi premier ambii actori politici s-au angajat să se susţină reciproc în desfăşurarea activităţilor instituţionale ce le revin. Acest lucru a atras după sine o diminuare considerabilă a declaraţiilor contradictorii pe care preşedintele şi premierul României le aveau faţă de probleme ce ţineau de interesul naţional.

Dovada concludentă că USL nu se rupe reiese din faptul că nici un lider al USL nu a reacţionat la tema impusă de preşedintele Traian Băsescu. USL-ul refuză conflictul cu preşedintele Băsescu, răspunsurile liderilor USL sunt mature şi nu intră în logica conflictuală cu care preşedintele nostru ne-a obişnuit. Dacă USL ar fi fost o alianţă de conjunctură atunci reacţiile liderilor săi ar fi trădat lipsa de încredere dintre parteneri.