Cine sunt cozile de topor plasate de Băsescu în PNL

A știu foarte bine de pildă că în timp ce populația duce greul crizei, suportând tăieri salariale, concedieri și curbe de sacrificiu, protipendada portocalie, înmulțită peste măsură, împarte după bunul plac deopotrivă banii publici și cei europeni.

Dovada pare să stea chiar în detaliul că Traian Băsescu a elaborat un plan alternativ de salvare a puterii personale, extrem de minuțios. După modelul butadei ce spune că ”dacă nu-i convingi, zăpăcește-i”, președintele care a constatat nemijlocit că nu mai poate cîștiga din punct de vedere electoral (vezi rușinosul procent obținut pe 25 mai) și-a activat de urgență aceste planuri de sabotaj și gherilă politică.

Principalul vizat, veriga salbă cum s-ar spune, a fost PNL, un partid cu disciplină de partid deficitară, oarecum obișnuit cu luptele de culise, schimbările bruște de direcție și loviturile de palat date la umbra congreselor (merci, Ludovic!)

Mai mult, contrar prejudecăților opiniei publice, în PNL interesele economice primau și erau mult mai abundente decât la aliații social-democrați din PSD. Prin șantaj și luptă subterană, Băsescu și-a infiltrat o parte din agenții provocatori în partid după ruperea (formală?) de PDL. În paralel a reactivat agenții săi mai vechi, diseminați din timp (Ghișe și Ilie Sârbu spun că încă din 2007) și lăsați în hibernare în PNL.

Din câte se relatează pe surse, Băsescu a luat foarte în serios distrugerea sau măcar subordonarea PNL, încă de când s-a ciocnit de voința și decizia lui Călin Popescu Tăriceanu.

Unii dintre pionii lui Băsescu erau ca și cunoscuți, chiar de către colegii lor din PNL și cu atât mai greu ne putem explica apatia cu care liberalii și-au abandonat pozițiile defensive în partid. Este ca și cum conducerea toxică și prea îndelungată al lui Crin Antonescu i-ar fi demobilizat psihic.

Nu credem că mai poate fi identificat vreun naiv din PNL care să nu știe ce-i cu Frunzăverde sau cu Stănișoară. Pe lângă ei mai sunt și alții, plus eternii intriganți și ariviști conjuncturali, precum Ludovic Orban. Cu toate acestea liberalii s-au dovedit incapabili să identifice corect adversarul și să-și apere partidul.

În condițiile aducerii controversatului personaj Klaus Iohannis, de la Sibiu, sub pretextul importului de charismă în PNL, demisia la nervi a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost o eroare. Fostul premier trebuia -ca și Chiliman – să rămână ferm pe poziție, cu riscul de a fi exclus, cum a fost și senatorul Ilieșiu. Mircea Diaconu este singurul liberal – poate – ce nu poate fi criticat pentru pasul în spate, pentru că prin victoria la europarlamentare a ripostat practic la un nivel care l-a distrus din punct de vedere imagine pe Crin Antonescu. Singurul ”eretic” liberal mai cunoscut de opinia publică și care a rămas în partid, înfruntând riscul excluderii este Ioan Ghișe, un antibăsist convins și care și-a și anunțat candidatura la șefia PNL.

PNL aflat sub tirul și acțiunea subterană a cârtițelor băsiste, se clatină cu fundația făcută ciur. Ultima șansă a acestui partid se joacă pe mâna disidenților – care încă nu au avut luciditatea să-și unească eforturile- și a organizațiilor teritoriale în plină rebeliune.

Bătălia decisivă, după care vom afla dacă mai are sens să discutăm despre ultimul partid istoric din România, va avea loc la Congresul PNL preconizat să aibă loc în 28-29 iunie. Până atunci însă vom fi martorii activării rapide a tuturor cozilor de topor plantate de Traian Băsescu în acest partid.