Ciolacu afirmă că moţiunea de cenzură va avea două "laturi": ”Fără penali în funţii publice, partea economică şi sănătatea!”

| 26 aug, 20:27

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că în moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune în viitoarea sesiune parlamentară vor fi abordate două "laturi": trecutul primului ministru care a fost arestat în Statele Unite şi aspecte economice şi care ţin de domeniul sanitar. El susţine că poartă discuţii cu conducerea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) pentru ca parlamentarii acestei formaţiuni să voteze moţiunea de cenzură.

 

"În primul rând este latura fără penali în funţii publice (...) (a doua latură - n.r.) partea economică şi în continuare, partea de sănătate. Aţi văzut că s-au pregătit cu ceva pentru acest val patru? Am văzut declaraţii acum pe ştiri, manageri de spitale care anunţă că deja au ATI-urile pline", a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România Tv.
Liderul PSD a anunţat că miercuri a discutat şi cu preşedintele AUR, George Simion, pentru un "demers comun" în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, el spunând că PSD contează şi pe voturile AUR în favoarea moţiunii, conform News.ro.
El a acuzat Guvernul că nu are legătură cu priorităţile românilor.
"Dubla măsură în actul de guvernare are o sigură denumire: se numeşte corupţie. Când ai interes faci dublă măsură. Noi asistăm de la alegeri, de aproape un an de zile şi la doi ani de când şi-a impus domnul Iohannis guvernele ale şi coaliţiei sale mândre şi competente, de lupte police, nu au nicio treabă cu priorităţile românilor din acest moment. Un singur lucru ştiu să facă: să ne împrumute pe viitoarele patru-cinci generaţii", a mai afirmat Ciolacu.
Întrebat dacă PSD va încerca să preia funcţia de preşedinte a Camerei Deputaţilor dacă Ludovic Orban va pierde alegerile interne din PNL şi va demisiona, Ciolacu a răspuns că nu se "ia" după declaraţiile politice ale celor aflaţi la putere, "fiindcă oricum mint".
"Vom ataca şefia Camerei sau a Senatului în momentul în care se va contura o altă majoritate parlamentară. Aşa funcţionează un stat democratic în cazul în care până la urmă românii nu vor ieşi în stradă şi nu vom avea alegeri anticipate sau nu se va rupe această coaliţie", a adăugat preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu a reafirmat că PSD nu ar susţine în Parlament un guvern minoritar PNL sau PNL-UDMR.

 

Tag-uri: marcel ciolacu, psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ